Riscul ca statul cipriot să intre în faliment a fost izolat, spune preşedintele Nicos Anastasiades. El declară că ţara sa nu are nici o intenţie să iasă din zona euro, potrivit The Guardian, citat de Mediafax.
Preşedintele cipriot a avut prima intervenţie publică, după redeschiderea băncilor, închise timp de 12 zile de teama unor retrageri masive de bani, pe fondul acordului cu FMI şi Comisia Europeană.
Nicos Anastasiades declară că restricţiile impuse asupra tranzacţiilor bancare din Cipru vor fi înlăturate treptat. Şeful statului nu oferă însă termene clare. Ministrul cipriot de Externe a declarat joi că restricţiile ar putea dura aproximativ o lună, deşi Guvernul menţionase iniţial că vor fi limitate la şapte zile.
Discursul preşedintelui cipriot a fost marcat de unele nuanţe critice la adresa autorităţilor bancare din Cipru şi Europa: "De câtă seriozitate au dat dovadă autorităţile care au permis finanţarea unei bănci falimentare până la limita de sus? Nu vreau să spun mai multe. Este timpul să spunem cine poartă mai multă sau mai puţină vină".
Potrivit acordului încheiat luni, Popular Bank (Laiki) va fi desfiinţată, iar deponenţii cu mai mult de o sută de mii de euro în conturile din Cipru vor pierde o parte din bani, pentru a finanţa recapitalizarea sistemului bancar.
"Nu avem nici o intenţie să plecăm din zona euro. Sub nici o formă nu vom experimenta cu viitorul ţării noastre", a mai declarat preşedintele cipriot.
Riscul ca statul cipriot să intre în faliment a fost izolat, spune preşedintele Nicos Anastasiades. El declară că ţara sa nu are nici o intenţie să iasă din zona euro, potrivit The Guardian, citat de Mediafax.
Preşedintele cipriot a avut prima intervenţie publică, după redeschiderea băncilor, închise timp de 12 zile de teama unor retrageri masive de bani, pe fondul acordului cu FMI şi Comisia Europeană