Iubitorii de artă pot admira în cadrul expoziţiei atât lucrări semnate de Grigore Bradea (sculpturi în piatră şi lemn, plastică mică aparţinând unor colecţii particulare) cât şi documente, scrisori, fotografii sau pliante din arhiva Asociaţiei culturale Grigore Bradea.
Pe simezele galeriei vor fi expuse peste 30 de portrete ale sculptorului Grigore Bradea semnate de pictori şi sculptori care l-au cunoscut pe artistul bistriţean. Vasile Mureşan Murivale, Radu Hangan, Marius Şuşcă, Elena Nacu, Georgiana Vrânceanu Cotuţiu, Alexandru Şerban, George Mircea, Arpad Racz, Pavel Bucur, Elena Gheorghe, Aurel Marian, Vioara Dinu, Mihai Istudor, Mihai Buculei, Maxim Dumitraş, Marcel Lupşe, Ioan Cadar, Adina Mocanu, Aurel Contras, Mariana Moldovan, Mircea Mocanu, Vasile Tolan, Miron Duca, Nicolae Fleissig, Ionel Tănase, Marius Ghenescu şi Geo Goidaci – foşti elevi, colegi sau prieteni – au încercat în schiţe, desene, picturi sau sculpturi să aducă un omagiu sculptorului Grigore Bradea.
Pentru că arta este în aceeaşi măsură dedicată publicului larg, câteva printuri de mari dimensiuni reprezentând lucrări ale sculptorului Grigore Bradea vor fi expuse şi pe pietonalul Liviu Rebreanu.
În cadrul vernisajului va fi proiectat un film documentar despre opera sculptorului bistriţean şi va fi decernat premiul anual “Grigore Bradea” tânărului sculptor Darius Hulea, primul câştigător al acestei distincţii.
Sâmbătă, 30 martie, orele 20.00 – va avea loc la Sinagoga din Bistriţa un concert de muzică electro de excepţie susţinut de Makunouchi Bento (live) – electroacoustic / ambient / experimental şi Vali Chincişan (visuals) şi inspirat de viaţa şi opera lui Grigore Bradea.
Proiectul cuprinde şi o conferinţă intitulată “Ţara lui Bradea”, care se va desfăşura joi, 18 aprilie, şi va fi susţinută de Virgil Ciomoş