Clubul lui George Becali a dat în judecată FRF, cerând suspendarea şi anularea somaţiei în speţa "FCM Bacău - Eugen Baciu". Pentru o acţiune asemănătoare, Universitatea Craiova a fost exclusă provizoriu din fotbalul românesc
În această dimineaţă, prezent la Curtea de Apel Bucureşti, unde a reprezentat FRF-ul la unul din multele procese pe care le are, Adrian Stângaciu, juristul forului condus de Mircea Sandu, a fost auzit discutând şi despre faptul că Steaua a dat în judecată Federaţia Română de Fotbal.
"Din punctul meu de vedere, situaţia este mult mai gravă faţă de cea în care s-a aflat U Craiova. Dacă eu voi fi întrebat de cineva din FRF care este punctul meu de vedere. voi face la fel ca şi în cazul Craiovei. Voi propune dezafilierea Stelei", a fost auzind confesându-se apropiaţilor Adrian Stângaciu pe holurile Curţii de Apel Bucureşti.
Steaua a dominat acest sezon din Liga 1, acolo unde este aproape să cucerească titlul cu numărul 24 şi să-şi asigure participarea în preliminariile Ligii Campionilor. În caz că se va ajunge până la dezafilierea roş-albaştrilor, atunci toată munca lui Reghecampf şi a jucătorilor se va duce pe apa sâmbetei.
Clubul lui George Becali a dat în judecată FRF, cerând suspendarea şi anularea somaţiei în speţa "FCM Bacău - Eugen Baciu". Pentru o acţiune asemănătoare, Universitatea Craiova a fost exclusă provizoriu din fotbalul românesc
În această dimineaţă, prezent la Curtea de Apel Bucureşti, unde a reprezentat FRF-ul la unul din multele procese pe care le are, Adrian Stângaciu, juristul forului condus de Mircea Sandu, a fost auzit discutând şi despre faptul că Steaua a dat în judecată Federaţia Română de Fotbal.
"Din punctul meu de vedere, situaţia este mult mai gravă faţă de cea în care s-a aflat U Craiova. Dacă eu voi fi întrebat de cineva din FRF care este punctul meu de vedere. v