Un ieşean a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU), din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon“. Acesta s-a trezit ieri dimineaţă cu senzaţia de sufocare, dându-şi seama că şi-a înghiţit, în somn, proteza dentară.
Medicii de la UPU l-au preluat imediat pe pacient, i-au administrat calmante şi l-au intubat, pentru a-l ajuta să respire.
„Pacientul a fost internat la Clinica de Gastroenteorologie şi Hepatologie din cadrul Spitalului de Urgenţe, pentru realizarea unei proceduri de extragere a obiectului ingerat. De altfel, acest obiect a putut fi observat în radiografia pacientului, iar metoda gastroenteorologică este singura modalitate de extragere a obiectului“, a spus dr. Gabriel Perianu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon“.