Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La dezbaterea bugetului arădenii i-au cerut primarului să nu arunce banii pe proiecte fantasmagorice

Publicat in Glasul Aradului, vineri 29 martie 2013 ·

Dezbaterea publică organizată de Primărie pentru ca cetăţenii să-şi poată spune părerea despre begetul pe 2013 a fost un succes. Sala 60, care a găzduit întâlnirea, a fost plină, nu cum se întâmplă la alte dezbateri la care participă doar câteva persoane. Tot spre deosebire de alte dezbateri, de data aceasta a participat şi primarul Gheorghe Falcă. Acesta a putut asculta astfel personal, părerea arădenilor despre modul în care sunt cheltuiţi banii publici şi despre modul în care este administrat Aradul. În debutul întâlnirii, Falcă a făcut o prezentare pe scurt a bugetului, după care persoanele prezente au putut lua cuvântul. Vasile Arion, prim-vicepreşedintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA). Acesta a cerut să se majoreze suma alocată pentru etapa a doua a modernizării reţelelor termice. „Având în vedere că pierderile de pe reţeaua de transport sunt de 30%, mi se pare că suma alocată este prea mică”, a spus Arion, care a vorbit şi despre reabilitarea termică. Acesta susţine că ritmul în care se desfăşoara programul la Arad este complet nesatisfăcător. „Propunem executivului să se aloce fonduri supli­- mentare pentru reabili­tare”, a mai spus Vasile Arion.

Falcă este trimis pe teren

Un pensionar arădean, Tiberiu Moroţ, a început prin a remarca câteva dintre realizările administraţiei locale, dar a atras atenţia primarului să nu arunce banii pe proiecte fantasmagorice, gen fântâna arteziană de pe Mureş, când fondurile ar putea fi folosite mai cu folos în altă parte. „Consider că Mureşul natural e o frumu­- seţe şi nu este necesar să se facă acolo încă o fântână arteziană. Banii ar fi bine să se folosească la modernizarea drumurilor şi trotuarelor din centrul oraşului, care sunt într-o stare deplorabilă”, susţine Moroţ. În continuare, primarul şi consilierii sunt invitaţi să iasă pe teren, să vadă cum arată municipiul. „Domnule prim

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 45 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 39 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°