Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFORMARE METEO de ploi și vânt în toată țara

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 29 martie 2013 ·

Ultimul weekend din luna martie ne va aduce vreme urâtă, cu ploi și vânt puternic în toată țara, potrivit unei informări emise de Administrația Națională de Meteorologie. Sursa: EVZ

Informarea este valabilă din această seară, de la ora 23.00 și până duminică la ora 23.00 în toate regiunile ţării.

Cantitățile de apă vor depăși 15l/mp și, izolat, 25 l/mp în noaptea de sâmbătă spre duminică și în cursul zilei de duminică. Regiunile vizate sunt Banat, Crişana, Maramureş, nord-vestul Transilvaniei şi Munţili Apuseni. În vestul țării și la munte vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de peste 50 km/h.

Mâine

Temperaturile vor mai crește, dar cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţării, unde va ploua mai ales în prima parte a zilei. În restul țării, ploile vor fi slabe și pe arii restrânse. Maximele vor fi cuprinse între 4 grade C, în extremitatea nordică a Moldovei şi 17 grade C în Muntenia, iar cele minime între 0 şi 9 grade C. Vântul va avea unele intensificări la munte și temporar şi în Banat, Moldova şi Dobrogea.

În Capitală, vremea se va încălzi, dar vor fi și înnorări temporare şi trecător condiţii de ploaie slabă. Temperatura maximă va fi în jur de 14 grade C, iar cea minimă va fi de 5...6 grade.

Duminică

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal. În jumătatea vestică a ţării cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua şi local cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi izolat 25 l/mp.

În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii mai restrânse, în special seara şi noaptea. Vântul va avea intensificări susţinute cu precădere în regiunile vestice şi la munte.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade C în extremitatea nordică a Moldovei până la 23 de grade C în Muntenia şi Dobrogea, iar cele minime între 2 şi 12 grade C.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 59 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°