Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta îl ATACĂ pe Băsescu: Poate mai tace din gură cu justiţia că spune numai trăsnăi

Publicat in Ora de Timis, vineri 29 martie 2013 ·

Victor Ponta Foto: Mediafax

Premierul Victor Ponta l-a atacat, vineri, pe Traian Băsescu, transmiţându-i preşedintelui că ar trebui “să mai tacă din gură cu justiţia”. Potrivit premierului, şeful statului spune “numai trăsnăi” atunci când se referă la respectivul domeniu. Şeful Executivului a recaţionat în acest fel după ce Băsescu a spus că mai sunt politicieni care încearcă să negocieze cu el rezolvarea unor dosare în justiţie.

Premierul Victor Ponta a declarat că el nu a fost sunat de nimeni pentru intervenţii în justiţie şi că poate astfel de intervenţii l-au vizat, “nu degeaba”, pe preşedintele Traian Băsescu.

“Vorbim aşa…Nu vrea preşedintele să-i spună ? (pe cei care au făcut intervenţii – n.r.) Să-i dea la presă. Eu sunt fost magistrat, nu dau şi nu primesc telefoane, dar preşedintele probabil…nu degeaba îl sunau pe Băsescu, că ştiau că el are puterea să intervină pe acolo, sunau şi ei la cine poate să rezolve, la mine nu au sunat, că eu nu mă bag. Dar ideea e următoarea: poate mai tace din gură domnul preşedinte cu justiţia, că tot ce spune, spune numai trăsnăi !”, a afirmat Ponta.

Traian Băsescu a declarat vineri, în cadrul Congresului Avocaţilor, desfăşurat la Bucureşti, că numirea şefilor de Parchete nu este o chestiune care să se negocieze, ea fiind una prin care decidenţii politici să îşi asume numirile făcute.

Băsescu a răspuns astfel afirmaţiei de joi a premierului Victor Ponta care a spus că propunerile pe care le va face pentru şefia Parchetului General şi a DNA le va discuta şi cu şeful statului, asfel încât acesta să nu le respingă.

Pe de altă parte, şeful statului a afirmat că încă mai sunt politicieni care încearcă să negocieze cu el rezolvarea într-un sens sau altul a unor dosare în justiţie.

Citeste mai mult pe RTV.NET Victor Ponta Foto: Mediafax

Premierul Victor Ponta l-a atacat, vineri, pe Traian Băses

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 29 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 39 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 43 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 54 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°