Ruxandra Cesereanu, Un singur cer deasupra lor,
Iaşi, Editura Polirom, 2013.
Un securist, un anchetator, un poet, un psihopat, un răzvrătit, un cuplu fugar, un copil fără mamă, un rest de familie deportată, o femeie îndrăgostită, fiecare ocupă o poveste de câteva pagini, toţi sub un singur cer lăsat de Dumnezeu pe mâna Diavolului pentru o jumătate de veac, aşa cum anunţă introducerea cu rădăcini folclorile cu care începe ultimul roman al Ruxandrei Cesereanu.
Un singur cer deasupra lor este o minunată arhitectură formată din povestiri scurte. Cititorul e scăldat aproape cu brutalitate în câte o secvenţă din vieţile oamenilor din timpul comunismului românesc, în timp ce parcurge un roman şi o carte de istorie totodată. Ruxandra Cesereanu a lucrat la acest proiect timp de zece ani, aşa cum ea însăşi declară în presa care a aşezat în prim plan apariţia proaspătului volum. Aşadar, nu trebuie să ne surprindă faptul că textul este şlefuit în detaliu.
Fiecare povestire are cap şi coadă, propriul nucleu narativ şi urmăreşte câte un personaj în toate pliurile minţii şi sensibilităţii lui. Spectacolul este, de cele mai multe ori, dureros. Poveştile nu sunt spuse să împresioneze, ci să mărturisească adevăruri personale trecute. Autoarea a croit, dincolo de piesele individuale, o imagine de ansamblu complexă a volumului. Personajele sunt aduse în prim plan pe rând, îşi trăiesc vieţile fără să înţeleagă cum şi de ce. Existenţa lor e redusă la un efort continuu pentru supravieţuire. Ele nu îi văd pe ceilalţi (victimele sau călăii lor) cum sunt în interior şi – implicit – ignoră faptul că au o legătură de tipul cauză-efect unii cu alţii. În Lucreţia, ruptura dintre oameni în funcţie de poziţionarea lor de o parte sau de alta a regulilor regimului e lăsată la vederea cititorului şi e cu atât mai frapantă cu cât, pentru personajele însele, totul rămâ
