Stimaţi cititori, sunt medic oncolog şi vă propun ca experiment social să radeţi pe seama mea. Este felul meu de a mă răzvrăti împotriva cultului personalităţii care încă există în medicina românească. În plus, am fost criticat pentru bloguri prea serioase.

Eram în Rio de Janeiro cu Joao. El e brazilian, locuieşte în Manhattan şi este prietenul meu. Este economist de succes, vicepreşedinte la o companie de asigurări, simpatic de mori, om de viaţă, nonconformist şi cu minte destupată. A învăţat şi româneşte. Alternăm vacanţele România - Brazilia. Eram în vacanţă la Rio, la familia lui.

Joao are o prietenă bună, fostă colegă de facultate, care s-a lăsat de economie şi s-a făcut îngrijitoare la un templu budist din Rio. O cheamă Eliza. Abia aşteptam să o revedem. Am mers la ea la templu. În primul rând, ne-a impresionat clădirea - pe o stâncă din centrul Rio, cu acoperişuri din ţiglă cu curbe nurlii. Părea o copie în miniatură a unui palat de-al lui Dalai Lama - cum am văzut în film. La intrare - o poartă imensă din lemn. Înăuntru - o grădină cu o statuie în mijloc reprezentându-l pe Buddha, iar pe fundal o privelişte minunată a muntelui Corcovado cu Iisus pe el. O frumuseţe. Pe ambele laturi ale grădinii erau două clădiri gemene care coborau 3 etaje în josul stâncii.

Cum Eliza era singură în templu, ne-a făcut turul clădirii. Foarte interesant şi liniştitor - ferestrele erau deschise, vântul mişca perdelele portocalii. Vizita a început la etajul iniţial, cu grădina, după care am coborât pe nişte scări spirale din metal, ca-n submarinele sovietice, la etajele inferioare. Eliza era prinsă cu totul în explicaţii.

Şi papaya din mine a început să dea semne de nerăbdare chiar în inima templului budist.

Problema mea era că în dimineaţă aceea Dona Ely, mama lui Joao, mi-a servit la micul dejun papaya, care e un leac băbesc împotriva constipaţiei