Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datorie de aproape un miliard de lei vechi la întreţinere a unui chiriaş al Primăriei Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 29 martie 2013 ·

Măsurile de protecţie socială a unora dintre semenii noştri se transformă de multe ori în coşmarul altor zeci, sute sau chiar mii de familii. Cel mai bun exemplu este cel al locatarilor din Asociaţia 25, dintr-o zonă ultracentrală a Sucevei, în care o treime din datoriile asociaţiei de proprietari către furnizorii de utilităţi s-a adunat pe numele unui chiriaş al Primăriei Suceava.

Mai exact, Aneta Ungureanu, cea căreia i-a fost repartizată cu mulţi ani în urmă o locuinţă socială la demisolul blocului E 1 scara C, de pe bulevardul Ana Ipătescu, figurează cu datorii de aproape un miliard de lei vechi la întreţinere, asta în condiţile în care în urmă cu cinci ani alte sute de milioane de lei vechi neplătite la întreţinere i-au fost achitate de către Primăria Suceava, din banii noştri, ai tuturor sucevenilor.

„Nu a trecut niciodată pe la asociaţie. În 2007 a ajuns cu datoriile la zero, când a plătit municipalitatea 80.000 lei pentru ea şi încă un locatar cu datorii, dar de atunci s-au adunat altele, mai mari”, a spus administratorul asociaţiei de proprietari, Nicoleta Dan.

Faptul că, în numai cinci ani de zile, cei doi locatari ai apartamentului 17, cum este înregistrată locuinţa de la demisol, au acumulat o datorie de 93.000 de lei, ridică de asemenea mari semne de întrebare.

„Consumă fără limite. Apa e lăsată să curgă tot timpul, caloriferele sunt mereu deschise la maxim, nu au nici măcar flotor la toaletă, apa curge non-stop, ţevile din apartament sunt vechi, sparte, e un adevărat dezastru”, adaugă administratorul, care, la un control făcut în locuinţă, a găsit apometrele desigilate, semn că s-a intervenit pe ele, pentru modificarea consumului real.

Florărie şi crescătorie de prepeliţe

Pentru a pune capac la oala care şi aşa dădea în foc, cei care locuiesc în respectiva locuinţă socială au ocupat spaţiile comune ale bl

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de caniculă în Dobrogea s-a extins! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum 43 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod roșu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei și în nordul Dobrogei continentale, valul de căld

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 52 minute
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 3 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°