Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cui i-e frică de americani sau cum face Securitatea jocurile ruşilor în guvernul României

Publicat in Romania Libera, vineri 29 martie 2013 ·

Vestea că fostul ambasador american la Bucureşti, Mark Gitenstein, s-ar putea întoarce, într-o poziţie cheie, ca reprezentant al acţionarilor Fondului Proprietatea a dat fiori pe spinarea “băieţilor deştepţi” din energie, a tulburat şerpăria intereselor ruseşti şi, în special ale Gazprom, în România care, nicio surpriză, sunt reprezentate de securiştii alipiţi actualei guvernări.

Poate că prim-ministrul Victor Ponta nu doreşte, personal, “să ducă România în Rusia sau Kazahstan”, iar incidentul dintre Sebastian Ghiţă, omul său de încredere, pe de o parte, şi Ioan Niculae şi Sorin Roşca Stănescu pe de alta, pare să indice în această direcţie, dar asaltul dat de guvernul său şi de coaliţia al cărei co-preşedinte este împotriva transparentizării şi liberalizării pieţei energiei spune cu totul altceva.

Cele mai virulente atacuri împotriva poziţiei Statelor Unite, exprimate, la vremea respectivă, de ambasadorul Mark Gitenstein, în privinţa loviturii de stat de vara trecută au venit din partea grupării Voiculescu-Antonescu şi a organului lor de propaganda, grupul Intact. Nicio surpriză aşadar, că grupul Intact este cel care a lansat şi cele mai violente atacuri la adresa lui Gitenstein după publicarea ştirii că fostul ambasador, acum revenit în sectorul privat, candidează la un loc –posibil chiar de preşedinte – al Consiliului Reprezentanţilor acţionarilor Fondului Proprietatea. De ce şi-a dezlegat Voiculescu câinii din lesă împotriva lui Gitenstein şi a Fondului Proprietatea va deveni, sperăm, limpede, în cele ce urmează.

Fondul Proprietatea administrează active importante în valoare de două miliarde de euro la cele mai valoroase companii româneşti, private sau de stat, din domeniul producţiei şi distribuţiei de energie – petrol, gaze naturale, energie electrică – de la Petrom, la Romgaz şi Transgaz şi până la Nuclearelectrica şi, da, Hidroelectrica. De

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul JAI stabileşte, joi, data aderării noastre la Schengen cu graniţele terestre. Reuniunea de la Bruxelles începe în jurul orei 11.00, ora României

HotNews acum o ora
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 25 minute
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 7 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Evaluarea SpaceX a crescut la 350 de miliarde de dolari, compania răscumpărând acţiuni

News.ro acum 50 minute
Evaloarea companiei SpaceX, fondată de Elon Musk, a ajuns la 350 de miliarde de dolari în urma unei vânzări secundare de acţiuni, conform informaţiilor confirmate de CNBC. SpaceX şi investitorii săi au convenit să achiziţioneze acţiuni de la angajaţ

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 11 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 10 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 8 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 10 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°