Aşadar, contribuţia ştiinţifică a tovarăşului acad. prof. dr. V. Mârza în revista de „Medicină internă“ din aprilie 1952 este una de „lămurire“ a medicilor în legătură cu modul în care institutele medicale sovietice au reuşit să îmbine cele două activităţi – cea teoretică şi cea practică. E drept, autorul face acest efort (în primul rând) în calitatea sa de ministru al sănătăţii, dar şi ca om de ştiinţă. Iar cele relatate le doreşte a fi exemplificatoare pentru medicina din ţara noastră, unde o astfel de necesară îmbinare n-ar fi fost cunoscută până la sprijinul dezinteresat oferit nouă, după eliberare, de Marea ţară a Sovietelor. O serie de academicieni, precum Sîsîn, Semionov, Smirnov, Sabanov le-au cuvântat celor din numeroasa delegaţie condusă de acad. V. Mârza despre excepţionalele rezultate – dobândite în scurt timp – de medicina sovietică. Un loc aparte l-a constituit prezentarea către prietenii români a învăţăturii lui I. P. Pavlov, care preconizează utilizarea somnoterapiei, a blocajelor novocainice etc., în cadrul efortului de a decodifica polimorfismul simptomatic al bolilor. Sunt aduse în atenţie lucrările savantului N.F. Gamaleia, o autoritate în materie de variolă, cel care recomanda obligativitatea vaccinării antivariolice, „respinsă sub regimul poliţist din trecut, astăzi pe deplin acceptată“. De asemenea, medicina sovietică blamează virchowismul, teorie reacţionară, atitudine pe care histologul român, elev al lui A. Policard şi Gustave Roussy, identificându-se acum tot mai mult cu un intransigent aparatcik, doreşte să o sublinieze apăsat. Concomitent, gazdele nu uită să enumere măreţele obiective economice, barajele de pe Volga şi de pe râul Don, hidrocentralele de la Cuibîşev şi Stalingrad, canalul turkmen, amplele lucrări de excavare cu maşini sovietice care ridică deodată 14–15 tone de pământ etc. Întrerup enumerarea acestei „problematici