*Acţionarul majoritar al lui Dinamo a susţinut, ieri, prima conferinţă de presă din această postură, în care şi-a expus propriul decalog
*Ionuţ Negoiţă are printre obiective stabilitatea financiară, schimbarea imnului echipei, construirea unui nou stadion şi al unui muzeu al clubului
De la preluarea pachetului majoritar al acţiunilor, Ionuţ Negoiţă nu susţinuse nicio conferinţă de presă. Până ieri când, la ora 12:00 fix, şi-a făcut apariţia în faţa camerelor şi aparatelor foto fixate vizavi de biroul de la primul etaj de la RIN Grand Hotel. Omul de afaceri a ales să-şi expună toate planurile pe care le are cu Dinamo, într-un mod original, intitulat "decalogul lui Negoiţă". Fără a le înşira într-o ordine anume, finanţatorul "câinilor" a vorbit despre cele mai importante zece puncte care, în viziunea sa trebuie atinse.
Imediat după ce Negoiţă şi-a pus pe tapet planul complet, în sala de conferinţe a apărut şi Ionel Dănciulescu. Atacantul i-a făcut cadou omului de afaceri două tricouri înrămate. Unul cu semnăturile tuturor jucătorilor şi cel cu care a jucat, împotriva Petrolului, meciul cu numărul 500 în Liga I. "Vor fi printre primele exponate care vor lua loc în muzeul clubului!", a reacţionat, pe loc, Ionuţ Negoiţă.
1. Stabilitatea financiară
Negoiţă a anunţat că Dinamo a luat licenţa pentru noul sezon, iar jucătorii şi angajaţii clubului sunt la zi cu plata salariilor
2. Stabilitate la nivelul echipei
Cornel Ţălnar a fost reconfirmat în funcţie, iar Dinamo va trebui să se bată, în fiecare an, pentru primele trei poziţii din clasament
3. Reorganizarea centrului de copii şi juniori
"Mai multă atenţie acestui sector, suntem un popor talentat. Aş vrea ca Dinamo să fie o echipă formată mai mult din fotbalişti români, dacă se poate din propria pepinieră", a spus Negoiţă
4. Punerea