Europarlamentarul Cristian Preda crede că PDL va avea aceeaşi soartă ca PNŢCD, în condiţiile în care preşedintele partidului, Vasile Blaga, va duce un război cu celelalte platofrme politice, informează RFI.
"Dacă Vasile Blaga îşi doreşte ca în locul unei opoziţii la USL, să facă un război cu celelalte platforme, cred că ne ducem către un final pe care scrie PNŢCD, pe care l-a trăit acest partid istoric", a spus Preda.
Totodată, europarlamentarul a făcut şi un apel la PDL pentru ca toate scandalurile să înceteze şi să-şi facă loc coeziunea, astfel încât partidul să devină o opoziţie pentru USL.
"Acum, însă, cred că războiul intern s-a încheiat şi ar trebui să înceapă opoziţia, evident, opoziţia faţă de USL. Sigur că există din nefericire şi posibilitatea continuării unei dispute interne. Efectul e previzibil, însă, cred eu şi anume e vorba, cred, despre o diminuare nu doar a simpatiei de care se bucură PDL, dar în primul rând o diminuare a forţei noastre parlamentare şi a forţei de opoziţie. Ar trebui să facem un efort de coeziune, de unitate, pentru că avem o misiune din partea electoratului şi anume aceea de a face opoziţie la USL", a mai spus Preda.
Europarlamentarul Cristian Preda crede că PDL va avea aceeaşi soartă ca PNŢCD, în condiţiile în care preşedintele partidului, Vasile Blaga, va duce un război cu celelalte platofrme politice, informează RFI.
"Dacă Vasile Blaga îşi doreşte ca în locul unei opoziţii la USL, să facă un război cu celelalte platforme, cred că ne ducem către un final pe care scrie PNŢCD, pe care l-a trăit acest partid istoric", a spus Preda.
Totodată, europarlamentarul a făcut şi un apel la PDL pentru ca toate scandalurile să înceteze şi să-şi facă loc coeziunea, astfel încât partidul să devină o opoziţie pentru USL.
"Acum, însă, cred că războiul intern s-a încheiat şi ar trebui să înceapă opoziţ