Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că va candida la funcţia de vicepreşedinte al PSD.
Primarul Craiovei, Lia-Olguţa Vasilescu, şi-a anunţat în mod oficial candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al Partidului Social Democrat la congresul din 20 aprilie.
Olguţa Vasilescu a precizat că a luat această decizie în urma unor discuţii cu premierul Victor Ponta şi cu alţi membri importanţi ai partidului.
"Îmi anunţ candidatura în faţa dumneavoastră, iar mâine (n.r. - sâmbătă) o voi anunţa şi în faţa colegilor. După cum ştiţi, mâine au loc alegeri pentru funcţiile de conducere ale PSD Craiova. Am vorbit şi cu premierul României şi am decis că este o alegere bună. Trebuie să fim pregătiţi şi responsabili, să îl susţinem pe candidatul la preşedenţie, chiar dacă va fi din partea PNL, în aşa fel încât să nu mai vină la conducerea ţării oameni care nu sunt pregătiţi", a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Primarul Craiovei a făcut anunţul alături de Corina Creţu, vicepreşedinte PSD.
"Am venit să o propun şi o conving pe Olguţa Vasilescu să candideze la vicepreşedinţia partidului. Avem nevoie de femei care să arate că se poate, nu este normal să folosim întregul potenţial pe care îl au femeile", a declarat Corina Creţu.
Lia Olguţa Vasilescu este, în prezent, preşedinte interimar al organizaţiei municipale PSD Craiova, iar sâmbătă va candida pentru a ocupa această funcţie permanent. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »