Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia se teme că situaţia din Coreea de Nord ar putea scăpa de sub control. Apelul lui Lavrov către toate ţările

Publicat in Mediafax, vineri 29 martie 2013 ·

Rusia a avertizat, vineri, în privinţa "acţiunilor unilaterale" care riscă să conducă la "pierderea controlului asupra situaţiei" în Coreea de Nord, unde regimul îşi pregăteşte rachetele pentru eventuale atacuri împotriva Statelor Unite.

"Putem pierde controlul situaţiei, ea se angajează în spirala unui cerc vicios", a declarat şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, într-o conferinţă de presă.

"Suntem preocupaţi de faptul că sunt întreprinse în jurul Coreei de Nord acţiuni unilaterale, care constau în intensificarea activităţilor militare, în paralel cu reacţia adecvată a Consiliului de Securitate al ONU şi cu reacţia colectivă a comunităţii internaţionale", a adăugat el.

Rusia le cere tuturor ţărilor "să se abţină de la a-şi arăta forţa militară şi să nu folosească situaţia actuală pentru a atinge obiective geopolitice în regiune prin mijloace militare", a adăugat el.

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, a ordonat vineri pregătiri în vederea unor atacuri cu rachetă înspre continentul american şi bazele americane din Pacific, ca răspuns la zborurile de antrenament ale bombardierelor invizibile pe radar B-2.

Statele Unite au anunţat cu o zi înainte că două bombardiere B-2 au survolat Coreea de Sud, în cadrul sesiunii de antrenamente, subliniind astfel angajamentul american alături de aliatul său, Coreea de Sud, în această perioadă de tensiuni în peninsulă.

De la începutul lui martie şi de la adoptarea unor noi sancţiuni de către ONU împotriva Phenianului, după un al treilea test nuclear, Coreea de Nord şi-a intensificat declaraţiile, ameninţând periodic Seulul şi Washingtonul cu "atacuri strategice" şi cu un "război total". Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°