Două activiste britanice, care făceau parte dintr-un convoi umanitar cu destinaţia Fâşia Gaza, au fost violate de către cinci bărbaţi la Benghazi, în estul Libiei, a anunţat joi vicepremierul Awadh al-Barassi, citat într-un comunicat, relatează AFP.
Cele două femei "au fost violate în mod oribil în faţa tatălui lor", a anunţat al-Barassi într-un comunicat publicat pe contul său de Facebook.
Vicepremierul afirmă că le-a vizitat joi pe cele două femei, la Benghazi.
Ele erau însoţite de către tatăl lor şi se îndreptau către Egipt, în momentul în care convoiul lor, închiriat de ONG-ul turc IHH pentru Fâşia Gaza, supusă unei blocade israeliene de mai mulţi ani, a fost oprit de autorităţile egiptene de frontieră.
Tatăl şi cele două fiice au decis să se întoarcă la Benghazi, în compania altor doi britanici, pentru a lua un avion de pe aeroportul din oraş. Cinci necunoscuţi i-au răpit pe toţi în momentul sosirii în Benghazi.
O sursă diplomatică occidentală a confirmat răpirea, sub acoperirea anonimatului, dar nu a fost în măsură să precizeze dacă femeile au fost victimele unui "viol sau unei agresiuni sexuale", anunţând "arestări" în acest caz.
Altă sursă a precizat că cele trei persoane se aflau de miercuri, când au fost eliberate, la consulatul Turciei de la Benghazi.
Două activiste britanice, care făceau parte dintr-un convoi umanitar cu destinaţia Fâşia Gaza, au fost violate de către cinci bărbaţi la Benghazi, în estul Libiei, a anunţat joi vicepremierul Awadh al-Barassi, citat într-un comunicat, relatează AFP.
Cele două femei "au fost violate în mod oribil în faţa tatălui lor", a anunţat al-Barassi într-un comunicat publicat pe contul său de Facebook.
Vicepremierul afirmă că le-a vizitat joi pe cele două femei, la Benghazi.
Ele erau însoţite de către tatăl lor şi se îndreptau către Egipt, în momentul în c