"Binele ţi-l faci tu, binele eşti tu şi cel din jurul tău. Tu îţi alegi lumea în care vrei să te învârţi, să fie confortabilă pentru ceea ce eşti şi pentru ceea ce vrei să fii”, le-a transmis Dan Cumpătă elevilor prezenţi la evenimentul organizat de Centrul Antidrog.
Celebrul pictor ieşean Dan Cumpătă, stabilit din 1987 în SUA, s-a întâlnit ieri cu tineri din mai multe licee, într-un cadru distins, la Muzeul Memorial „M. Kogălniceanu”. Artistul ale cărui tablouri sunt găzduite de galerii renumite din întreaga lume a fost adus în faţa tinerilor de reprezentanţii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA), în cadrul campaniei „60 minute pentru tine”. Dan Cumpătă a oferit din timpul său mai mult de o oră, împărtăşindu-le celor prezenţi din experienţa sa de viaţă, acumulată deopotrivă în România şi în SUA. Pictorul a povestit câteva episoade despre trecutul său şi despre devenirea sa, care urmează să fie transpuse într-o carte ce va fi publicată în SUA şi, totodată, a oferit deschis câteva sfaturi utile celor care vor trebui curând să-şi ia viaţa în piept. „Să nu uitaţi un lucru: indiferent ce faceţi în viaţă, piedestalul pe care vreţi să ajungeţi este mic şi întotdeauna o să fie cineva care o să vrea să se înghesuie acolo. Şi ca să fie unul, trebuie să cadă altul. Şi dacă nu crezi în tine, nu ai loc. Nu vă aşteptaţi să vă ajute cineva. Nimeni nu te învaţă cum să ajungi «successful», nimeni nu te învaţă cum să faci un ban cinstit, nimeni nu te învaţă cum să ai încredere în tine, nimeni nu te învaţă cum să te susţii moral, eventual şi material, ca să ajungi unde vrei. Toată lumea vrea să-ţi pună o diplomă în braţe pentru care trebuie să plăteşti. Atâta tot. Ai terminat o şcoală şi după aceea trebuie să baţi la porţile vieţii”, le-a spus artistul liceenilor din sală. Pe un drum bun sau chiar de succes tinerii pot ajunge nu doar avân