Normal, presa doar se face! Nu se scuză, nu se lamentează pe o piaţă extrem de concurenţială în care raportarea la consumator este, sau ar trebui să fie, primordială.

Sigur că tot acest efort, de a prezenta cât mai obiectiv, nu tabloid, un subiect are sau poate avea o anume personalitate, aşa-numita politică editorială, devoalabilă, de regulă, din editorial şi, întrucâtva, şi din opiniile găzduite. De unde şi etichetele acroşate aproape obligatoriu, de regulă dihotomic, de o manieră uşor bolşevică, pentru că, dacă-ţi permiţi un ton critic în raport cu Puterea, e clar că eşti o presă vândută Opoziţiei. Deşi, normal ar fi să te raportezi doar la interesul general, public, cetăţenesc, în opoziţie permanentă cu Puterea, indiferent de culoarea vremelnică a acesteia, măcar pentru că, dacă politicienii se rotesc obişnuit între ei, cititorii rămân mereu aceeaşi.

Cineva, un parlamentar important al cărui nume nu l-a mai reţinut nimeni, a avansat o propunere poate interesantă, ca şi reflex de egalitarism civil, dar nedreaptă din toate celelalte puncte de vedere şi perspective, respectiv o formulă legislativă prin care şi jurnaliştii să fie obligaţi să-şi declare veniturile şi eventualele conflicte de interese, fiind şi ei sub jurisdicţia, cel puţin morală, a Agenţiei Naţionale de Integritate. Sigur că aici se face, în primul rând, o confuzie intenţionată între jurnalişti şi patronii de presă, aşa-numiţii moguli, la fel cum se amestecă planurile între cei care, politic, au cerut un mandat de reprezentare, în contul căruia au devenit bugetari (chiar dacă salariul e ultimul lucru care i-ar interesa), şi cei care, nefiind aleşi de nimeni, s-au pus benevol în postura de câine de pază al democraţiei, funcţionând din bani particulari, într-o firmă – editură privată. Declaraţii de avere şi de interese pot depune cel mult jurnaliştii din televiziunea, radioul şi agenţia