Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 140 de incidente înregistrate în şcoli de la începutul anului; aproape 60 de instituţii de învăţământ sunt vulnerabile

Publicat in Glasul Aradului, vineri 29 martie 2013 ·

Peste 200 de incidente, dintre care aproape 190 de infracţiuni, au fost înregistrate la unităţile de învăţământ din Capitală, de la începutul acestui an şcolar, în comparaţie cu anul trecut, când au avut loc 147 de incidente dintre care 135 au fost infracţiuni, potrivit unor informaţii remise AGERPRES de oficiali ai Poliţiei Capitalei. Potrivit surselor citate, în anul şcolar 2011 – 2012 au crescut numărul furturilor în şcoli, înregistrându-se 42 de astfel de fapte comparativ cu 14 incidente câte au fost în anul şcolar 2010 – 2011. Oficialii Poliţiei Capitalei au precizat că 93% din incidente au loc în interiorul unităţilor de învăţământ. În ceea ce priveşte furturile, cele mai multe bunuri sustrase sunt telefoanele mobile. Referitor la faptele de violenţă, acestea tind să se repete în aceleaşi unităţi de învăţământ. “Din cele 263 de unităţi de învăţământ şi aici mă refer la cele 159 de şcoli generale şi 104 licee, Poliţia Capitalei a stabilit ca fiind vulnerabile un număr de 59 de astfel de instituţii. Când ne referim la vulnerabilitate, ne referim la incidente cu repetabilitate, respectiva unitate de învăţământ aflându-se într-o zonă defavorizată, care nu este iluminată public, motiv pentru care, la aceste unităţi şcolare vor fi poliţişti în zonă atât la venirea copiilor la şcoală dar şi la plecare”, a declarat într-o conferinţă de presă, Roberto Ababei, director adjunct al Poliţiei Capitalei. De la începutul anul şcolar, la orele de dirigenţie, s-au desfăşurat 959 de activităţi cu tematică antiinfracţională şi antivictimală la care au participat aproximativ 32.000 de elevi, dar şi peste 400 de activităţi de educaţie rutieră în care au fost implicaţi aproximativ 11.000 de şcolari, a precizat Roberto Ababei. El a spus că începând cu 1 aprilie, va fi marcată săptămâna “Să ştii mai multe, să fii mai bun”, iar în zece licee din Bucureşti se vor deschide clu

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 23 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 4 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°