103. Să nu uităm că pe 31 martie ( în 1933, la Ploieşti ) s-a născut Nichita Stănescu. George Pruteanu despre Nichita Stănescu: „Poeziile vocal zămislite erau, unele, făcute cadou scriptorilor şi, cele mai multe neantului. Generozitatea lui Nichita a avut dimensiuni eminesciene. Transformând totul în gând, poetul nu avea nevoie de nimic. Toate ale sale cu el le purta. Monede, poeme, ceasuri, cărţi, bani, timp – poetul dăruia TOT şi scrisul său a fost, fără nicio vorbă mare, o formă îndârjită a dăruirii şi a risipei de sine. Încâlcit, ştrengar el însuşi, ar fi putut răsuci, cred, vechea spusă, anulându.i sensul de alienare şi dăruindu-i-l, în formă nouă, pe cel de dizolvare în alteritate: Moi, c`est les autres! Nu-mi pot stăpâni, cu puţină sare în colţul ochiului, răspunsul că a fost într-adevăr campion, naţional, internaţional, al zborului – fără nici un fel de motor, fără nici un fel de planor.” 104. Nichita Stănescu – „Către Eminescu”: „ Tu n-ai murit / pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu vorbele tale / Când drag îmi este mie pe lumea asta / Cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău, / Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti /ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeelor. // Le-am zis de tine, / că-ntârzii, le-am zis, / că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti / şi nici anapoda de raze ca să nu fii cu noi de faţă. // Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine / gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc / Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă, / de cântec, m-auzi? / de cântec, m-auzi? / de cântec, m-auzi? // M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor, / m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai / Cineva trebuie să guste această apoie coaptă / şi miezoasă // Creierul sâmburos al acestei apoi / nu este creier descreierat. // Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat / ca dovadă l