Comunicat Seria deplasărilor preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, în comunele botoşănene a continuat miercuri, 27 martie. Aproximativ 500 de locuitori din George Enescu, Cordăreni, Havârna, Hudeşti şi Mileanca şi-au putut spune păsurile legate de activitatea în agricultură în faţa liderului liberal şi a echipei sale de specialişti.
Fermierii au beneficiat, de asemenea, de consiliere în privinţa oportunităţilor de care dispun în această perioadă pentru dezvoltarea propriilor afaceri.
Printre problemele semnalate de cetăţenii din comuna George Enescu, prezenţi în sala căminului cultural din satul Arborea, s-au numărat cele referitoare la inexactităţile rezultate din teledetecţia terenurilor agricole sau la nevoia unificării registrelor de evidenţă a animalelor. Florin Ţurcanu a luat act şi a promis sprijin şi în ceea ce priveşte solicitarea de reducere a tarifelor pentru ieşirea din indiviziune şi încheierea contractelor de arendă, precum şi în cazul punerii la dispoziţia localnicilor a puieţilor necesari pentru crearea perdelelor forestiere de protejare a drumurilor şi păşunilor. Fermierii au fost informaţi despre oportunitatea de a urma cursuri de tractorişti şi de agricultori prin intermediul Camerei Agricole, cursuri care pot fi făcute chiar în comuna lor, dacă există un minim de 14 solicitanţi. Un mare interes a stârnit în sânul celor prezenţi şi posibilitatea deplasării, în intervalul 4-18 aprilie, la Holding Trei Brazi din Piatra Neamţ a câte unui reprezentant al fiecărei comune din judeţ, pentru un schimb de experienţă.
La Cordăreni, preşedintele CJ a aflat despre problemele întâmpinate de fermieri în cadrul asociaţiilor agricole constituite, de neînţelegerile legate de utilizarea păşunii comunale şi de titlurile de proprietate. La Havârna, oamenii s-au plans de deficienţele constatate în derularea proiectel