Asociaţia „Alecs Group” Suceava, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Centrul Medical Pedagogic Olanda, Centrul Român de Intervenţie Socială şi Psihoterapeutică (www.cursuriautism.ro), demarează un curs româno-olandez, unic în România, dedicat copiilor cu autism, al cărui prim modul va avea loc pe 2 şi 3 aprilie, de la ora 16:00, la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Suceava.
Această grupă de studiu începe pe 2 aprilie şi pentru că este Ziua internaţională pentru conştientizarea autismului.
Psihologul Constantin Alecsa, preşedintele Asociaţiei „Alecs Group” Suceava, a spus că la seminariile care vor avea loc la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Suceava, două zile pe lună, timp de 12 luni, începând de săptămâna viitoare, se pot înscrie cadre didactice, psihologi, părinţi, studenţi.
„Psihoterapeutul Tudor Mitasov vine să umple un gol care există de prea mult timp, copiii cu autism din Suceava neputând fi educaţi până acum în baza unor cunoştinţe speciale. La curs vor exista demonstraţii practice cu copii şi prezentări video cu tehnici de lucru specifice consacrate în Olanda”, a explicat psihologul Constantin Alecsa.
Dacă instituţiile statului nu oferă servicii specializate pentru copilul cu autism, a explicat profesorul Tudor Mitasov, „e cazul ca părinţii să îl parafrazeze pe J.F. Kennedy şi să se întrebe nu ce poate face ţara pentru copilul lor, ci ceea ce pot face ei pentru propriul copil. Cursurile vin să pună la dispoziţie tehnicile practice ale intervenţiei în autism. Metodele aparţin şcolii olandeze de abordare a autismului şi determină o dezvoltare de neconceput pentru mulţi dintre părinţi la începutul intervenţiei. În cadrul terapiei, pacientul nu este considerat a fi copilul, ci el şi familia sa, pentru că de aceasta din urmă depinde dezvoltarea micuţului”.
Constantin Alecsa