Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După viscol vine vântul: cum va fi vremea în weekend

Publicat in Press Alert, vineri 29 martie 2013 ·

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o informare meteo de ploi şi vânt, valabilă de vineri de la ora 23:00 până duminică la ora 23:00 în toate regiunile ţării. În intervalul menţionat temporar va ploua în toate regiunile. La altitudini de peste 1500 m precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, potrivit Mediafax. Mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă şi din nou în cursul zilei de duminică, în Banat, Crişana, Maramureş, nord-vestul Transilvaniei şi în zona Munţilor Apuseni cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi izolat 25 l/mp.

Vântul va sufla în general moderat, iar în vestul ţării şi la munte va avea intensificări temporare cu viteze de peste 50 km/h, rafalele depăşind în zona montană înaltă 70 km/h.

SÂMBĂTĂ

Valorile de temperatură vor continua să crească, astfel încât vremea va deveni normală pentru această perioadă în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţării, unde va ploua mai ales în prima parte a zilei şi spre sfârşitul nopţii. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile în general slabe se vor semnala pe arii mai restrânse. Vântul va avea unele intensificări la munte, în zona montană înaltă rafalele depăşind 70 km/h, dar temporar şi în Banat, Moldova şi Dobrogea, cu viteze de peste 50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în extremitatea nordică a Moldovei şi 17 grade în Muntenia, iar cele minime, în general, între 0 şi 9 grade.

DUMINICĂ

Vremea va continua să se încălzească şi va deveni mai caldă decât în mod normal la sfârşitul lunii martie. În jumătatea vestică a ţării cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua şi local cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi izolat 25 l/mp. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii mai restrânse, în special seara şi noaptea ş

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 8 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°