Cu vîrsta, crîșma devine locul potrivit scriitorului consacrat. Pînă să devină și el o celebritate, scriitoarul debutant sau la început de carieră stă pe locul caracudei, înaintînd, pas cu pas, către irevocabilul scaun oficial. Cînd e caracudă, privirile lui cerșesc milă, mîinile se frîng, glasul e măsurat, iar vorba, politicoasă. Întronat, sprînceana se înalță și orgoliul dă pe dinafară.

Am povestit altădată cum ne strîngeam la masa lui Jebeleanu, la crîșma scriitorilor, de la Uniune, pe dreapta, unde doar Ileana Mălăncioiu era senatoare de drept. Moș Jebe nu vorbea, mormăia. Asculta, își prepara trabucul și accepta, senioral, să ne facem numărul. Doisprezece. Orice încercare de a depăși această barieră era sortită eșecului. Al treisprezecelea scaun nu intra, și pace. Limita era atinsă, cercul nu putea fi mărit. Au trecut pe la masa lui "Jebe care ne trebe", mai ales iarna, cînd grădina restaurantului era închisă, junii scriitori. Madi, Romoșan, Suciu, Groșan, Frățilă & Co acolo trăgeau. Cînd încerca vreun nefericit să-și facă loc, cercul scaunelor se strîngea ca un arici. Venerabilul făcea un semn disprețuitor din vîrful degetelor, "cară-te!".

Într-o zi, tata Traian Iancu (director administrativ și poet de duzină), care avea ciudă pe tinerii ce-i ocupaseră localul, a năvălit în sală. Era ora închiderii, oră la care vocea lui scîrțîia: "Domnilor, închiderea!". Cînd ne-a văzut, s-a pus pe noi. Nefericitul, nu-l văzuse pe Jebe, care a ieșit din umbră: "Șterge-o!". Iancu s-a retras, îndoindu-se de șale, onctuos, iar cei doisprezece furioși au rămas în grija doamnei Miți.

Publicat în Cațavencii, nr. 12 (90) 2013

Cu vîrsta, crîșma devine locul potrivit scriitorului consacrat. Pînă să devină și el o celebritate, scriitoarul debutant sau la început de carieră stă pe locul caracudei, înaintînd, pas cu pas, către irevocabilul scaun oficial