Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roma, Paris, Viena şi Londra, străzi ale municipiului Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 29 martie 2013 ·

Sucevenii se vor putea lăuda în curând că au fost la Roma, Paris, Viena, Londra, Berlin sau Madrid, şi nu oricum, ci în toate într-o singură zi, pentru că numele acestor mari capitale europene se află, începând de ieri, la doar o aruncătură de băţ de sediul Primăriei Suceava, în cartierul Europa.

Decizia de a atribui numele acestor renumite oraşe europene străzilor din nou creatul cartier Europa, de pe Dealul Tătăraşi, a fost luată ieri în şedinţa Consiliului Local Suceava.

Dacă în anumite zone strada Paris se intersectează cu strada Berlin, strada Roma cu străzile Paris, Viena şi Madrid şi aşa mai departe, mai ciudat va fi pentru cei care se plimbă pe acolo să constate că din Berlin şi din Roma pot ajunge direct la Moldoviţa.

Asta pentru că alături, într-un alt cartier nou, din zona Livezi, în apropierea Casei de oaspeţi, tot ieri, străzile de acolo au fost „botezate” după localităţi în care se află celebre mănăstiri pictate ale Bucovinei: Voroneţ, Suceviţa şi Moldoviţa.

Măsura i-a nemulţumit pe unii consilieri locali, precum Cornel Grosar sau Vasile Mocanu, care au criticat cu umor alegerea făcută pentru numele acestor străzi.

„Sper că va fi un atu în plus pentru cetăţenii care vor să plece în afară, la lucru. Aşteptăm de acum ca sucevenii ajunşi în Consiliile Locale din alte ţări să dea acolo nume de străzi Mirăuţi, George Enescu sau Ciprian Porumbescu. Sper să nu intrăm într-o europenizare forţată, dar asta este...dacă trebuie să avem o Europă la noi acasă, fie”, a spus Cornel Grosar.

„Nu mai pot de bucurie că Bucovina e mai mare decât Europa, pentru că zona cuprinsă între străzile Suceviţa, Voroneţ şi Moldoviţa, alăturată cu strada Roma, e mai mare ca areal. Poate ar fi fost mai interesant dacă le alternam şi undeva îmbrăcam pe contur Europa şi în mijloc era Bucovina”, a spus ironic Vasile Mocanu, stârnind zâmbetele cole

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Gorj, duminică dimineaţa

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum 46 minute
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, relatează Reuters şi AFP. Înainte de

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°