Nu trebuie să mă gândesc prea mult ca să fac legătura; DELTA – NENEA ANGHEL.
Era preşedintele vânătorilor şi pescarilor din România, un bărbat vârstnic, superb, înalt, blond şi răsfăţat. Fost portar internaţional de fotbal în tinereţe, Angelică- idolul femeilor şi becher convins, domnea cu dreptate peste toate bălţile şi pădurile din ţară.
Era topit după mine, mă găsea desăvârşită, cu două mici, mari defecte: aveam doar 27 de ani şi eram iubita prietenului său (la el, pasămite, contau chestiile astea). Deprindeam cu uşurinţă tot ce avea bunăvoinţa să mă înveţe, vâslitul, pokerul, aruncatul cu lanseta la fix, schimbatul linguriţelor şi al forfacelor, nu avea cuvinte destule să mă laude. Noroc că Duduia Lucica, de 20 de ani secretara dânsului, nu dădea semne de gelozie, dimpotrivă. M-a instruit în domeniul botanic şi eu, silitoare, pot şi acum să vă spun cum cum se cheamă brădişul din baltă (ceratofilium şi miriofilium) papura (tipha latifolia) sau limbariţa ori limba broaştei (alisma plantago). Era o încântătoare persoană, folositoare şi amabilă, care i se aresa cu Tovarăşe Creţeanu (ca şi cum ar fi fost un secret pentru cineva) şi care purta nişte berete scrobite şi nişte voaluri transparente de mătase la gât cum n-am mai văzut la nimeni.
Nu pot mulţimi îndeajuns cerului că Nenea Anghel a hotărât să ne ducă în Deltă!! Fără dânsul n-aş fi ajuns niciodată să pătrund la patru dimineaţa pe lacuri ca Isacova sau Tri-Ozere, să mă strecor în taină pe lângă plauri înfloriţi ca nişte minunate buchete plutitoare,să văd cum răsare soarele pe luciu cu o lizieră de stuf in zare, să văd raţele salbatice cum îşi învaţă puii să zboare, să găsesc calea de întoarcere pe canale înguste cu intrări şi ieşiri secrete.
Plecam pe la trei noaptea de la gazdă, din satul Crişan, în barca motorizată cu Gică pilot, culcaţi şi acoperiţi cu prelata, cu o lotcă agăţată
