Andrei Rusu face acuzaţii grave privind licitaţiile publice în Primăria Bistrița, afirmând că sunt situaţii în care sunt "aranjate". În replică, primarul i-a atras atenția că acuzaţiile sunt grave, penale şi trebuie dovedite. Discuţia a pornit de la reducerea bugetului DSP-ului, iar între cei doi a urmat un schimb dur de replici.
Consilierul municipal PNL- Andrei Rusu a cerut în cadrul şedinţei de Consiliu Local diminuarea bugetului prevăzut pentru Direcţia de Servicii Publice Bistriţa. Liberalul este de părere că fondurile pe care conducerea Primăriei Bistriţa doreşte să le dea acestui serviciu sunt mult prea mari.
Ba mai mult, pentru a-şi susţine ideea, Andrei Rusu spune că sunt situaţii în care firmele care participă la licitaţiile publice se înţeleg înainte şi astfel totul este "aranajt" pentru a fi bine pentru o anumită firmă.
Deranjat de acuzaţiile făcute de Andrei Rusu, primarul Bistriţei spune că astfel de lucruri ar trebui sesizate la DNA sau Poliţie. În plus, primarul Creţu a explicat că s-a prevăzut un buget de 7 milioane pentru DSP deoarece multe preţuri la materiale ori utilităţi s-au scumpit şi că fondurile nu pot fi diminuate pentru că astfel nu ar mai putea fi acoperite cheltuielile.
Enervat de felul în care primarul Creţu a răspuns, liberalul Andrei Rusu a declarat "eu apreciez vehemenţa şi discursul domnului primar şi zona în care l-a adus, deşi am subliniat că am tot respectul pentru oamenii de acolo (n.red. - angajaţii DSP), dar dânsul a canalizat discuţia în zona asta ca să creeze o tensiune suplimentară. Nu aveţi dreptate domnule primar fiindcă dumneavostră de fapt nu acceptaţi, aceasta este firea dumneavostră, că cineva vă poate argumenta că nu aţi avut suficientă atenţie, suficient timp, răbdare, să analizaţi tot ceea ce vă propun colaboratorii. E normal să îi apăraţi în calitate de manager, dar nu aveţi dreptate. Nu