Băncile au rămas în portofolii cu doar câteva produse. Creditele continuă să existe, însă mai mult pe hârtie, în timp ce serviciile ocupă o pondere din ce în ce mai importantă

Anul 2008, o agenţie din Bucureşti a unei bănci greceşti extrem de vioaie pe atunci. O persoană cu un salariu lunar de 600 de lei, minim pe economie, intră pentru a cere informaţii despre posibilitatea de a contracta un credit de nevoi personale în valoare de 2.500 de euro. Pereţii băncii sunt tapetaţi cu produse de creditare. Doar pe zona împrumuturilor de consum ai cel puţin cinci posibilităţi: cu perioadă de graţie, fără perioadă de graţie, cu rată fixă sau care scade pe parcurs, în lei, în euro sau în franci elveţieni, cu garanţii sau fără garanţii. După o aşteptare de câteva zeci de minute (banca forfotea de clienţi) persoana este sfătuită să completeze o cerere de credit şi să trimită după aceea şi restul actelor necesare, pe atunci o copie de pe buletin şi o adeverinţă de venit. După 48 de ore are banii în cont. Rata lunară: 350 de lei deci peste jumătate din veniturile sale.

Anul 2013, aceeaşi persoană, în aceeaşi bancă. Îşi achitase deja integral creditul în franci luat în urmă cu cinci ani. Intră însă pentru a se interesa de un credit pentru refinanţarea unui card şi a unui descoperit de cont. Între timp, veniturile sale urcaseră de mai bine de cinci ori, caz fericit. Şi totuşi, la un prim calcul nu se califică nici măcar pentru a acoperi unul dintre cele două produse pe care dorea să le refinanţeze. Poate primi maximum 2.000 de euro echivalent în lei. Rata lunară, undeva la 280 de lei, deci sub 20% din veniturile sale disponibile. Banca e tristă şi absolut goală. Niciun afiş pe pereţi, doar câteva pliante care prezintă beneficiile pachetelor de cont curent, mai este ceva despre pensia prin card şi încă ceva despre posibilitatea de a cumpăra aur. Cam atât. Ar