-AA+A
Olesia Corfixen, „După douăzeci de ani” foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNPoeta Olesia Corfixen a citit joi, la cenaclul literar „George Coşbuc”, fiind prezentată de Emil Dreptate, coordonatorul grupării, care a amintit celor prezenţi că Olesia, cu numele dinaintea căsătoriei Lăcătuş, a mai fost la masa de lectură înainte de 1990, anul când s-a stabilit în Danemarca. În 2000, poeta a tipărit volumul „Anamnesis” la editura „Experiment forlag” din Aarhus, cartea având cronici favorabile la vremea apariţiei. Din acel volum, poeta cu studii de filologie şi teologie evanghelică a citit un grupaj consistent, care a stârnit din partea celor prezenţi comentarii pe mai multe paliere. Virgil Raţiu ar fi dorit poezii mai noi, pe cele citite le-a găsit bine închegate şi influenţate parţial de Nichita Stănescu; Veronica Ştir a sesizat, pe lângă poeziile care i-au plăcut, şi una prea „raţională”, logică, rece; Alexandru Uiuiu a dezvoltat un mic eseu despre subiectivizarea şi desubiectivizarea poeziei, pornind de la un text din „Poetica” lui Aristotel; Ana Zăgrean a apreciat metaforele poeziei, care i-a plăcut în ansamblu, în acelaşi sens exprimându-se şi Victoria Fătu Nalaţiu, care a sesizat imagistica volumului; Ioan Borşa a „amendat” repetiţiile din unele poezii, repetiţii care după alte voci sunt susţinătoare ale ritmului versurilor, pe care l-a evidenţiat Virgil Raţiu. Olimpiu Nuşfelean a conchis în finalul consideraţiilor pe marginea lecturii că poeta are un discurs al ei, ceea ce nu e puţin lucru, iar Liviu Ioan Mureşan a subliniat diferenţele între discursul poetic din „Anamnesis” şi cel al „douămiiştilor”. În continuare, Lucreţia Bucur a spus simplu, fără argumente, că i-a plăcut poezia, iar Ionela Silvia Nuşfelean a încheiat cu cea mai sugestivă apreciere: „Timpul se face viu ascultând poeziile Olesiei Lăcătuş”. Încheind ser