Glorioasa realizare a epocii comuniste a fost chinul a 100.000 oameni, majoritatea intelectuali de frunte ai României. Ei au fost trimişi la Canal pentru reeducarea în spiritul „omului nou“.

Braţul artificial al Dunării taie judeţul Constanţa pe jumătate, pe traseul Văii Carasu. Se întinde pe o distanţă de 75 kilometri, între Cernavodă şi Agigea, cu punct final în Portul Constanţa. Are o ramificaţie nordică, cu bifurcaţie la Poarta Albă, care duce la Midia Năvodari – alţi 30 kilometri – care fac legătura cu Portul Midia şi lacul Taşaul.

Glorioasa realizare a epocii comuniste a fost chinul a 100.000 oameni, majoritatea intelectuali de frunte ai României. Ei au fost trimişi la Canal pentru reeducarea în spiritul „omului nou“. Pe tot traseul erau lagăre de muncă forţată, în care erau închişi bărbaţi şi femei, puşi să muncească efectiv cu mâinile goale la săparea Canalului.

Torturile şi condiţiile inumane de pe şantier a dus la moartea a mii de oameni – fie ucişi de torţionari, fie răpuşi de boli sau accidente de muncă, fie prin sinucidere. Numărul exact al pierderilor de vieţi omeneşti a rămas necunoscut.

Construcţia Canalului Dunăre – Marea Neagră a început în anul 1949 şi a fost realizată în două etape: 1949 – 1955 şi 1976 – 1984. Inaugurarea a avut loc la 26 mai 1984, cu mare fast, în prezenţa „ctitorului“ Nicolae Ceauşescu. Ramura de nord Poarta Albă-Midia Navodari a fost realizată în perioada 1984-1987, de Compania de Construcţii Hidrotehnice Constanţa.

Administraţia Canalelor Navigabile este proprietara Canalului. Denumită iniţial Administraţia Canalului Dunăre-Marea Neagră, instituţia a fost investitorul general din anul 1975, furnizând materialele documentare tehnico-economice, controlul calităţii şi al costurilor respective.

„Ideea unui canal navigabil între Dunăre şi Marea Neagră a fost avansată încă din anul 1837, dar un g