Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu mor caii când vor roboţii din Japonia

Publicat in altPHel, vineri 29 martie 2013 ·

După cum vedeţi, nu trece o zi fără să găsim carne de cal în diverse conserve de vită. Din ce-am văzut, doar în peşte nu s-au descoperit urme de cal, până acum, dar cercetările continuă, aşa că e posibil orice. Pentru că Victor Ponta n-are timp să se ocupe de scandalul ăsta cu carnea de cal, am încercat să-l ajut şi am testat piaţa cu următorul scenariu apocaliptic: guvernul va retrage caii din grajduri şi le va da oamenilor roboţi din Japonia, cu care să-şi lucreze pământul.

Pentru ca sondajul să fie relevant, am stat de vorbă doar cu proprietarii de cai, aşa că am început cu un domn care dădea foc la nişte lemne, pe marginea drumului. N-am reuşit să ajung şi la partea cu roboţii, pentru că s-a enervat când a auzit că guvernul vrea să-i ia calul: ”Domn’e, să fie foarte clar, eu nu dau calul la nimeni! Nu vreau să fac salam din el sau alte prostii pe care le spune guvernul. Cu orice risc, calul stă la mine în curte. E clar?”. Situaţia a rămas la fel de tensionată şi chiar s-a ajuns la faza cu ”fac moarte de om”.

Un domn cu părul alb a luat foc, chiar dacă i-am spus că roboţii sunt din Japonia, au telecomandă şi pot fi controlaţi de la distanţă: ”Calul e un animal care are suflet, de care te ataşezi foarte uşor şi cu care poţi să faci foarte multă treabă. Spune-mi şi mie, ce pot să fac eu cu roboţii ăia? În primul rând, sunt din fier şi nu au suflet. Te poţi ataşa de un robot, aşa cum te ataşezi de un cal? Animalul meu nu îl ia nimeni şi nu sunt de acord să ne bage fierătănii d‘astea pe gât. Fac moarte de om, dacă trebuie, dar caii nu-i dau. Poate să aibă fieru’ ăla ditamai telecomanda, cum ziceai mata. Pe mine nu mă interesează aşa ceva!”.

De la suflet,

trecem la ceva mult mai concret: piesele scumpe ale unui robot. O doamnă copilot (foto), de etnie romă, nu concepea să fie trasă de un robot: ”Mi se pare cea mai mare prostie de pe faţa pământ

Articolul in altPHel >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 5 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 7 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 9 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 4 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 12 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 5 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 10 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°