Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost fals avocat al lui Saddam Hussein, condamnat la 14 ani de închisoare în Marea Britanie

Publicat in Romania Libera, vineri 29 martie 2013 ·

Un pretins avocat italian, Giovanni di Stefano, în vârstă de 57 de ani, care a asigurat, între alţii, apărarea lui Saddam Hussein, a fost condamnat joi de justiţia britanică la 14 ani de închisoare pentru exercitarea ilegală a acestei profesii, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Numit "avocatul diavolului" de presa britanică, di Stefano a fost găsit vinovat de către un tribunal londonez de 25 de capete de acuzare, între care înşelătorie, fraudă şi spălare de bani în perioada 2001-2011.

El era acuzat că şi-a înşelat clienţii dându-se drept avocat, deşi nu avea nicio calificare şi nu era înscris în registre oficiale nici în Italia şi nici în Marea Britanie. Această impostură i-a "servit timp de opt ani pentru a îşi umple buzunarele", potrivit procuraturii.

Pe cărţile sale de vizită, di Stefano, care s-a născut în Italia, dar care şi-a petrecut copilăria în Marea Britanie, a pus să se scrie "avvocato".

După ce a pretins că deţine diplome în domeniul dreptului, el s-a declarat un autodidact abilitat să se prezinte ca avocat.

Fost director al Clubului scoţian de Fotbal Dundee, Giovanni di Stefano a fost arestat în Spania, în februarie 2011, în baza unui mandat de arestare european.

În timpul procesului el a recunoscut că a încasat suma de 150.000 de lire sterline (aproximativ 177.000 de euro) plătiţi unui bărbat care şi-a pierdut un barţ într-un accident de maşină.

Prejudiciul financiar provocat victimelor sale este "foarte mare", a subliniat judecătorul. Dar este "încă şi mai mare în termeni psihologici, şi anume speranţe false, distruse în mod inevitabil, urmate de ani de frustrare" petrecuţi în încercarea de recuperare a banilor, "după care a urmat acceptarea ideii că nu îi vor mai vedea niciodată".

Tribunalul a denunţat totodată "cinismul aiuritor" cu care falsul avocat a încercat să se justifice în faţa Curţii.

Di Stef

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A renunțat la cariera în Bioinginerie Medicală și s-a făcut pompier, pentru a salva vieți. Cine este Alexandra Carla Poliec

Gandul acum 3 ore
Alexandra Carla Poliec este o tânără de 23 de ani din Botoșani. Ea este absolventă de bioinginerie medicală, iar vineri a depus jurământul militar la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, potrivit unui comu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°