Vânzările retailerului online Ozon.ru, un "Amazon" al Rusiei, au crescut anul trecut cu 55% faţă de 2011, totalizând 250 de milioane de dolari, relatează Bloomberg. Numărul de clienţi înregistraţi pe site a crescut de la 10,7 milioane în 2011 la peste 14,5 milioane anul trecut, potrivit informaţiilor oferite de companie. "În următorii cinci ani, majoritatea clienţilor care vor cumpăra de pe internet vor fi clienţi Ozon", a declarat Maelle Gavet,
CEO-ul retailerului. Compania Ozon.ru a fost înfiinţată în 1998 ca o librărie online. Mai apoi s-a extins în vânzări de bunuri de la electronice până la jucării. Spre deosebire de Amazon, Ozon are propria companie de livrări, O-Courier. Compania intermediază şi vânzarea de bilete de avion şi de servicii de cazare. Managementul companiei plănuieşte noi achiziţii pe segmentul de e-commerce, adică achiziţia de magazine online specializate pe noi segmente în care nu este încă prezentă. Ozon plănuieşte şi extinderea în segmentul modei şi speră să atragă alte magazine mai mici care să folosească infrastructura companiei, a declarat Gavet într-un interviu pentru Bloomberg. În 2011 compania a reuşit să strângă 100 de milioane de dolari de la investitori pe care i-a folosit pentru achiziţia retailerului online de încălţăminte Sapato.ru şi pentru construcţia unui depozit în Tver, un oraş din Rusia. Compania este deţinută de unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din Rusia, Baring Vostok Capital Partners.
Vânzările retailerului online Ozon.ru, un "Amazon" al Rusiei, au crescut anul trecut cu 55% faţă de 2011, totalizând 250 de milioane de dolari, relatează Bloomberg. Numărul de clienţi înregistraţi pe site a crescut de la 10,7 milioane în 2011 la peste 14,5 milioane anul trecut, potrivit informaţiilor oferite de companie. "În următorii cinci ani, majoritatea clienţilor care vor cumpăra de pe internet vor fi clien