Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciprioţii s-au aliniat ieri în ordine la cozi la redeschiderea băncilor pentru a primi nu mai mult de 300 de euro de persoană, raţia zilnică. Băncile vor da iar bani marţi

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 29 martie 2013 ·

Zvonurile spun că Banca Centrală Europeană a trimis câteva camioane cu bancnote în Cipru, iar firmele de se­curitate au plantat o armată de bodyguarzi la uşile băncilor cipriote, redeschise ieri după ce nu au mai lucrat cu publicul de aproape două săptămâni. Dar populaţia nu poate primi bani decât cu raţia, câte 300 de euro pe zi de persoană. Băncile au dat bani doar şase ore şi vor sta închise până marţi, într-o atmosferă care aduce cu cea a României din vremea lui Ceauşescu, când alimentele erau raţionalizate, iar mâncare se găsea în magazine doar o dată pe săptămână. Dacă în România cei cu relaţii ştiau din timp când vine marfa, şi în Cipru apar tot mai multe dovezi că unele persoane s-au pregătit din timp pentru restricţiile ce aveau să vină scoţându-şi banii din ţară.

Autorităţile cipriote s-au pregătit intens pentru ziua de ieri, unică în istoria zonei euro doarece este prima în care au fost impuse restricţii ale fluxurilor de capital. Printre altele, deponenţii la băncile din Cipru nu mai au voie să scoată din ţară mai mult de 1.000 euro în numerar la un drum în străinătate, iar tranzacţiile cu cardul de debit sau de credit în afara ţării au fost limitate la 5.000 euro de persoană pe lună. De asemenea, ei nu mai au voie să încaseze cecuri şi să retragă mai mult de 300 de euro pe zi de la bancomate. Băncile vor opri din nou activitatea astăzi, în ajunul Paştelui pe rit Catolic, dar şi luni 1 aprilie, de ziua naţională a ţării.

Toate aceste restricţii ale fluxurilor de capital au fost impuse pentru a preveni retragerile masive de bani din bănci şi fuga capitalului în străinătate după ce guvernul şi creditorii internaţionali au stabilit ca din de­pozitele mai mari de 100.000 euro constituite la Bank of Cyprus statul să confişte până la 40%. Cei care au depus mai mult de 100.000 de euro la Marfin vor pierde până la 80%, iar ce mai rămâne din econ

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloș: „Statul plătește anual 13,7 miliarde de lei pentru sporuri, bonusuri şi prime”

Gandul acum 57 minute
Statul român raportează anual 164 de miliarde de lei cheltuieli de personal, iar din această sumă 13,7 miliarde de lei sunt plătiţi pentru sporuri, bonusuri şi prime acordate unor categorii de angajaţi din sistemul bugetar, afirmă fostul ministru al

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 4 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum 14 minute
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 2 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Tudorel Toader, despre decizia CCR privind declarațiile de avere- „Nu rezonează cu statul de drept. E o coincidență stranie, înainte de final de mandat”

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul judecător constituţional Tudorel Toader a avut o reacție cu privire la decizia CCR privind declaraţiile de avere. Într-o intervenție telefonică la Digi24, Toader a subliniat că, până la o eventuală revizuire a Constituției, decizia trebuie re

Dominic Fritz, concluzie în urma întâlnirii de la Cotroceni: „Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire”

Adevarul acum 2 ore
Dominic Fritz, preşedintele interimar al USR, a precizat vineri, 30 mai, că în cadrul discuţiilor de la Palatul Cotroceni avute cu Nicușor Dan, alături de ceilalți lideri ai partidelor pro-europene, nu au fost făcute înţelegeri pe funcţii sau postur

Ilie Bolojan anunță finalizarea reducerilor de personal la Senat: economii de 3,5 milioane de euro anual, în urma eliminării a 150 de posturi

Adevarul acum 5 ore
Ilie Bolojan, președintele Senatului, a anunțat vineri, 30 mai, că procedura de reducere a personalului din cadrul camerei superioare a Parlamentului României a fost finalizată.

Trump acuză China că a „încălcat în totalitate” acordul cu SUA privind tarifele

G4Media acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că China a încălcat “în totalitate” acordul privind tarifele cu Statele Unite, transmite agenția Reuters. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - „China, poat

Cea mai mare îngrijorarea a lui Vladimir Putin, extinderea NATO, este „justificată”, susține SUA

HotNews acum 8 ore
Trimisul special al președintelui american Donald Trump în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că îngrijorarea Rusiei cu privire la extinderea NATO spre est este justificată și că Statele Unite nu doresc ca Ucraina să facă parte din alianța militară

Salrom face precizări în legătură cu investiţiile „majore” făcute anul trecut la Salina Praid pentru remedierea şi prevenirea unor eventuale inundaţii/ Conducerea afirmă că societatea nu are atribuţii pentru realizarea unor lucrări hidrotehnice

News.ro acum 2 ore
Societatea Naţională a Sării precizează că, în cursul anului 2024, Salrom a făcut „investiţii majore” la Salina Praid - grav afectată de inundaţi - din fonduri proprii pentru remedierea şi prevenirea unor asrfel de situaţii.. Potrivit conducerii soc

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/18°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°