Alin Şonţu şi Marius Suvac au dovedit pe terenul de fotbal că sunt fotbalişti cu har, iar talentul lor ar putea găsi împlinire dacă se vor găsi echipe din competiţii superioare Ligii a IV-a care să-i includă în loturile lor. Până atunci, conducătorii structurilor de arbitraj au observat că şi în acest domeniu cei doi au talent şi, ca urmare, i-au inclus în Programul Tinere talente al FRF prin Comisia Centrală a Arbitrilor. Dacă vor avea ghinionul să nu mai joace fotbal la cel puţin nivelul ligii a III-a, Alin Şonţu – ca arbitru şi Marius Suvac – ca arbitru asistent, ar putea creşte foarte repede în arbitraj.
Testarea va fi făcută la 4 aprilie şi va consta într-o probă „teoretică (care va începe la ora 11.00 şi va dura 30 minute, subiectele urmând să fie transmise de CCA către ofiţerii regionali de dezvoltare) şi o testare fizică. Testarea fizică se va desfăşura după cea teoretică şi va consta în Testul Cooper pentru arbitri (min. 3.000 m/12 minute), Testul Minicooper pentru arbitri asistenţi (min. 2100m/8 minute) şi 6 x 40m (max. 5,7 secunde pentru arbitri, respectiv max. 5,6 secunde pentru arbitri asistenţi)”, aşa cum se precizează într-un comunicat al Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Alin Şonţu şi Marius Suvac au dovedit pe terenul de fotbal că sunt fotbalişti cu har, iar talentul lor ar putea găsi împlinire dacă se vor găsi echipe din competiţii superioare Ligii a IV-a care să-i includă în loturile lor. Până atunci, conducătorii structurilor de arbitraj au observat că şi în acest domeniu cei doi au talent şi, ca urmare, i-au inclus în Programul Tinere talente al FRF prin Comisia Centrală a Arbitrilor. Dacă vor avea ghinionul să nu mai joace fotbal la cel puţin nivelul ligii a III-a, Alin Şonţu – ca arbitru şi Marius Suvac – ca arbitru asistent, ar putea creşte foarte repede în arbitraj.
Testarea va fi făcută la 4