Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campanie ecologică pentru elevi, derulată în aceste zile la Tulcea

Publicat in Obiectiv Tulcea, vineri 29 martie 2013 ·

În aceste zile s-a desfăşurat la Tulcea campania de educaţie ecologică „EcoAtitudine = Responsabilitate, Informaţie, Acţiune” – Campanie de Educaţie Ecologică şi Mediu – Ediţia 2013 – Ora de ecologie”, acţiunile fiind organizate de Agenţia de Protecţie a Mediului Tulcea în colaborare cu mai multe şcoli din municipiu. La eveniment au participat peste 70 de elevi ai şcolilor: I.L. Caragiale, Alexandru Ciucurencu, Şcoala Constantin Găvenea, Şcoala nr.12 şi Şcoala gimnazială Grigore Antipa Tulcea.

„Acţiunile noastre au avut un real succes pentru că micuţii au fost foarte încântaţi, entuziasmaţi şi simt că vor să facă asta. Mesajul pe care noi l-am transmis a fost acela de a-i încuraja să devină un exemplu chiar şi pentru cei mari, lucru pe care ei l-au îmbrăţişat cu căldură şi s-au simţit foarte importanţi. A fost frumos, s-au organizat şi două concursuri între şcoli, copiii fiind recompensaţi cu premii. Noi ne dorim ca cei mici să se implice în cât mai multe acţiuni de acest gen. Aceasta şi pentru că părinţii lor, având în vedere problemele cu care se confruntă în fiecare zi, uită să se mai gândească şi la faptul că este necesar să trăiască într-un mediu sănătos. Aşa, micuţii aceştia, neavând grijile celor mari se pot implica poate mai mult decât ar face-o un om matur”, a declarat Liliana Marinescu, director al Agenţiei de Protecţie a Mediului Tulcea.

De asemenea, tot în cadrul acestei campanii au avut loc și alte acțiuni, precum prezentarea unui film pe tematica reciclării deşeurilor, a filmului „Retrospectivă – Proiectul EcoAtitudine 2012”, „Familia Recicleanu”.

Această campanie s-a desfăşurat şi în alte şapte judeţe din ţară, Prahova, Brăila, Argeş, Ilfov, Vrancea, Buzău, Olt şi Municipiul Bucureşti, participând peste 30 de mii de elevi din clasele I-VIII.

În aceste zile s-a desfăşurat la Tulcea campania de educaţie ecologică „EcoAtitudine =

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 5 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 9 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 12 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 4 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°