Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu cu arhitectul Alexandru Bălan, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Teritorială Dobrogea „Dorim şi în Constanţa un dialog cu privire la planul de urbanism”

Publicat in Ziua Constanta, vineri 29 martie 2013 ·

Despre noul Plan de Urbanism Zonal al Peninsulei se vorbeşte constant de aproximativ doi ani. Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Teritorială Dobrogea a solicitat, în urmă cu un an, refacerea acestui PUZ. Ce anume nu aţi agreat la acest document?

Planul Urbanistic Zonal al Peninsulei a fost analizat şi discutat în cadrul Filialei Ordinului Arhitecţilor de către un număr impresionant de membri. De asemenea, am făcut un sondaj de opinie, primind numeroase răspunsuri. În urma acestor răspunsuri, am întocmit o declaraţie pe care am publicat-o şi am trimis-o la toate forurile interesate, inclusiv la administraţia locală. Asta s-a întâmplat în noiembrie 2011. Astăzi, ştim că o parte din semnalele noastre au fost agreate şi într-o nouă variantă a PUZ-ului au fost introduse, ele fiind benefice zonei, în folosul comunităţii. Tot astăzi ştim că s-a refăcut PUZ-ul şi aşteptăm să-l primim în varianta electronică, de la autorităţile locale, Serviciul de Urbanism. În urma acestui demers, vom analiza din nou acest nou plan urbanistic şi dacă vom constata că nu respectă interesul public şi normele urbanistice vom face din nou comentariul respectiv într-un timp util, pentru ca greşelile să fie îndreptate. La timpul respectiv, după cum am declarat, au fost obturate majoritatea străzilor cu clădiri înalte, străzi care aveau cap de perspectivă Portul Tomis, marea. Clădirile care se puneau, clădiri înalte care erau de la cinci niveluri peste cornişă, respectiv o înălţime în jur de 15 metri, creşteau până la 10, 15 niveluri spre partea nordică a Peninsulei, adică zona Zorile.

De asemenea, erau, în cadrul părţii de sus a platoului Peninsulei, implantate clădiri foarte înalte care desfigurau configuraţia volumetrică a Peninsulei.

Care este stadiul actual al PUZ-ului zonei istorice? A ţinut Mirela Băncescu, arhitectul care îl elaborează, cont de obiecţi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

Un microbuz plin cu oameni s-a răsturnat la intrarea în Pașcani. A fost activat planul roșu de intervenție | VIDEO

Libertatea acum 13 ore
Un accident rutier grav a avut loc duminică, 6 aprilie, la intrarea în municipiul Pașcani. Un microbuz în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat, iar autoritățile au activat de urgență planul roșu de intervenție, anunță BZI.ro.

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 6 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix - episod nou la fiecare oră

News.ro acum 8 ore
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie. ”Astăzi a fost ca pe Netf

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum 11 ore
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

O româncă a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea piesei „Listen” a lui Beyonce. Maya Giotea a primit cel mai rapid Golden Buzz/ VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cântăreaţa Maya Giotea, 14 ani, din România, a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea hitului „Listen” al lui Beyonce din filmul „Dreamgirls”, iar Bruno Tonioli, 69 de ani, a apăsat pe sonerie şi a trimis-o în semifinale într-un timp rec

Ce va fi săptămâna aceasta în business, 7 - 11 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Luni, 7 aprilie ► ZF IMM 2025. IMMprevizibil: Micii antreprenori în faţa provocărilor. De la ora 09:00, pe zf.ro ► Şedinţa de politică monetară a BNR ► Cifra de afaceri din retail, februarie 2025 ► CFA 5 o’clock Info, despre deficitul bugetar Marţi,

GALERIE FOTO Marius Șumudică, în lacrimi la derby-ul dintre Rapid și Dinamo » Ce l-a emoționat pe tehnicianul giuleștenilor

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid, a fost surprins de către reporterii Gazetei Sporturilor în lacrimi la cu Dinamo, din etapa a treia din play-off.

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-0°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°