Analiza comparativă a metodelor de evaluare folosite în România şi Ungaria O condiţie esenţială a conştientizării o reprezintă cunoaşterea. Poate fi necunoaşterea problemelor de sănătate unul din motivele indiferenţei, inconştienţei sociale şi politice? Oare factorii decizionali responsabili de politicile sociale, de politicile de sănătate dispun de informaţii satisfăcătoare sub aspectul cantităţii, calităţii şi oportunităţii, privind starea de sănătate a populaţiei şi problemele de sănătate majore ale comunităţilor pe care le reprezintă şi de care răspund? Oare cunosc starea de sănătate a populaţiei suficient de bine, pentru a lua decizii corecte?

Organizaţia Mondială a Sănătăţii încurajează monitorizarea permanentă a stării de sănătate a populaţiei la nivelul fiecărui stat naţional, dar şi pe plan global, din simplul motiv că aceasta asigură fundamentarea ştiinţifică şi economică pentru deciziile de intervenţie în vederea ocrotirii sănătăţii, prevenirii şi controlului îmbolnăvirilor. Monitorizarea, supravegherea sănătăţii, după concepţia propusă de OMS, constă din două tipuri de acţiuni: prima este bazată pe crearea de registre şi ţinerea evidenţelor complete de pacienţi (pasivă), iar cea de-a doua constă în studii pentru evaluarea stării de sănătate (activă). Monitorizarea stării de sănătate a unei comunităţi sau populaţii permite introducerea planificării, previziunii şi raţionalizării în sistemul sanitar, evaluarea necesarului de servicii de sănătate, definirea priorităţilor în domeniu, pe baza lor conceperea strategiilor de sănătate şi fundamentarea deciziilor de politică de sănătate. Conform recomandărilor Comisiei Europene şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este necesară evaluarea periodică a sănătăţii populaţiei la nivel naţional, pentru că astfel se obţin date fezabile despre starea de sănătate, determinanţii de sănătate, factorii