Nichita Stănescu, care ar fi împlinit duminică 80 de ani, a rămas celebru şi prin zicerea „poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală“. Poetul, care a murit în 1983, umbla din floare în floare. Dincolo de cele trei aventuri matrimoniale, „îi ieşeau în afară ba o mână, ba un picior, ba aureola genialităţii lui, fiind incapabil să-şi asume o responsabilitate pentru mult timp“, povesteşte, cu un umor irezistibil, criticul Alex Ştefănescu.

În 1952, Nichita Stănescu se căsătorea cu Magdalena Petrescu. Mariajul lor nu a rezistat decât un an. Zece ani mai târziu oficializa relaţia cu Doina Ciurea, care l-a inspirat în volumul „O viziune a sentimentelor“ (1964). A fost împreună şi cu poeta Gabriela Melinescu, bineînţeles, fără acte în regulă. În 1982, cu un an înainte de a muri, a avut curajul de-a se mai căsători încă o dată, cu Tudoriţa (Dora) Tărâţă.

„Weekend Adevărul“: Spuneaţi că Nichita s-a căsătorit, a divorţat, s-a căsătorit din nou, „până la completa golire a ceremonialului de semnificaţia de contract“. Cât de neserios era poetul în relaţiile sale?

Alex Ştefănescu: Nichita (din câte am observat, pentru că nu făcea confesiuni erotico-vânătoreşti ca alţi bărbaţi) nu era foarte interesat de sex. Ţin minte o întâmplare de un umor nebun pe care mi-a povestit-o nu el, ci o poetă excentrică şi uneori agresivă, dar talentată (acum moartă). S-a dus la Nichita în apartamentul său din Amzei şi i-a cerut să se culce cu ea. El, amabil, a acceptat. S-au dezbrăcat amândoi, s-au întins pe spate, în pat, unul lângă altul, iar Nichita, ridicându-şi puţin capul şi examinându-şi locul dintre picioare, i-a spus pe un ton dezolat-constatativ: „Nu avem p... “ Acest plural, „nu avem“, specific inventivităţii ludice a lui Nichita, este de un comic subtil, rar întâlnit. Multă vreme, Nichita Stănescu nu a avut o adresă anume. Dormea în locuinţele admiratoarelor lui. Unei