Convenţia Naţională Extraordinară a PDL, ţinută sâmbătă, 23 martie a.c., s-a încheiat cu un scandal ale cărui consecinţe vor marca multă vreme dreapta politică din România.
Convenţia trebuia să aleagă noua conducere a partidului, după pierderea alegerilor locale şi parlamentare din 2012. Din cele trei moţiuni (susţinute de preşedintele în funcţiune, V. Blaga, E. Udrea, fostul ministru al dezvoltării regionale, şi europarlamentarul M. Macovei), câştigătoare s-a vădit a fi cea intitulată "România dreaptă", propusă de liderul grupării. V. Blaga a fost confirmat, cu câteva sute de voturi diferenţă, drept preşedinte. Din poziţia secundă, Elena Udrea a contestat rezultatul şi a solicitat, după renumărarea voturilor, un al doilea tur de scrutin. În confruntarea directă cu V. Blaga, spera ea, rezultatul ar fi fost altul, mai ales că voturile "reformiştilor" (moţiunea Monicăi Macovei) s-ar fi vărsat în contul său. Câştigând cu peste 50% din voturi, "aripa Blaga" a refuzat continuarea unei bătălii deja tranşate. Pe scurt, până la un punct, aceasta a fost "povestea" congresului PDL din 23 martie. Dacă s-ar fi rezumat doar la atât, nu s-ar fi deosebit de alte manifestări de gen. În toate partidele, schimbarea echipelor de conducere generează conflicte, contestaţii, discuţii violente. Evenimentul provocat de PDL a avut însă un ecou diferit şi a provocat un imens scandal, din cauze cu totul speciale.
PDL-ul a fost partidul care a dat ţării, pentru două mandate succesive, un preşedinte cu totul deosebit în raport cu predecesorii săi. Traian Băsescu s-a declarat "preşedinte-jucător" şi şi-a propus ca obiectiv principal modernizarea structurilor statului, eliminarea "sistemului ticăloşit", care a făcut ca România să aibă, în concertul Europei contemporane, cea mai proastă imagine, de ţară imprevizibilă şi coruptă, cu o de