Pe toate posturile de radio, pe toate televiziunile, în ziare, a fost difuzată blestemata știre: ROMÂNII AU AJUNS CEI MAI SĂRACI DIN EUROPA. Știrea m-a descumpănit, mi-a depășit și cele mai sumbre așteptări. De fapt, de mult a început declinul României, statisticile situându-ne, în diversele capitole, pe ultimele locuri. Acum importăm sare, importăm chibrituri, ne mănâncă viețile cancerul, mortalitatea infantilă ne-a ridicat pe primele locuri în statistici. Ne pleacă doctorii, tinerii își caută norocul în lumea întreagă. Nimic nu este întâmplător, în lungul drum al declinului. Întrebările sunt fără răspuns, retorice, iar românii se situează între mit, adevăr și minciună. O plasă din care vom scăpa? Pentru ce? Dece ? De ce este România altfel? Cum am ajuns în marasmul aces- ta? Întrebări, mereu ne întrebăm.
Și atunci, mi-a căzut în mână cartea aceasta, scrisă de istoricul Lucian Boia, profesor la Facultatea de Istorie de la Universitatea București, pe care am citit-o pe nerăsuflate. Am găsit în ea răspunsurile la întrebările ce ne frământă zilnic.
Nimic n-a fost întâmplător, noi ne-am tăiat, singuri, craca de sub picioare. Pe scurt, vă recomand această carte, palpitantă, interesantă, documentată prin analizarea obiectivă a trecutului și radiografia prezentului. Menționez ca este cea mai vândută carte a anului acesta.
B.B.
Pe toate posturile de radio, pe toate televiziunile, în ziare, a fost difuzată blestemata știre: ROMÂNII AU AJUNS CEI MAI SĂRACI DIN EUROPA. Știrea m-a descumpănit, mi-a depășit și cele mai sumbre așteptări. De fapt, de mult a început declinul României, statisticile situându-ne, în diversele capitole, pe ultimele locuri. Acum importăm sare, importăm chibrituri, ne mănâncă viețile cancerul, mortalitatea infantilă ne-a ridicat pe primele locuri în statistici. Ne pleacă doctorii, tinerii își caută norocul în lume