Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul „grânar al Europei“, România, are cel mai mic randament agricol din UE. Noile grânare: Germania şi Franţa

Publicat in Adevarul, vineri 29 martie 2013 ·

Producţia de cereale a României a scăzut anul trecut aproape la jumătate, iar randamentul a fost cel mai redus din UE şi departe de media înregistrată la nivelul Uniunii, deşi suprafeţele cultivate au fost printre cele mai mari. În ceea ce priveşte grâul randamentul obţinut de România este cel mai mic din UE (2.624 kg/ha, faţă de 5.434 kg/ha), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Producţia de grâu a fost de 5,19 milioane tone, de pe o suprafaţă de 1,98 milioane hectare. "România s-a situat pe locul cinci în rândul statelor membre, atât din punct de vedere al suprafeţei cultivate, cât şi al producţiei obţinute la grâu comun şi pe ultimul loc din punct de vedere al randamentului", arată într-un comunicat INS, după efectuarea unei cercetări privind producţia agricolă vegetală la principalele culturi în anul 2012.

Pentru comparaţie, în timp ce România a cultivat cu grâu mai puţin de 2.000 de hectare şi a obţinut un randament de 5,4 tone la hectar, Germania a cultivat peste 3.000 de hectare, franţa – mai mult de 5.300 de hectare şi ambele ţări au obţinut randamente de peste 7 tone la hectar.

Porumb: randament de trei ori mai mic decât media UE

La porumb boabe producţia a scăzut la 5,92 milioane tone, de pe o suprafaţă de 2,72 milioane hectare, rezultând un randament de 2.170 kg/ha, de aproape trei ori mai redus faţă de media înregistrată la nivelul UE, de 6.150 kg/ha.

"România s-a situat pe primul loc după suprafaţa cultivată cu porumb, din Uniunea Europeană, iar la producţie s-a situat pe locul trei, după Franţa şi Italia, din cauza unui randament inferior. De altfel, randamentul la porumb realizat de România este mai mic decât al celorlalte state membre", notează INS.

Scăderi de producţie la toate culturile

Analiza concluzionează că producţia agricolă a înregistrat scăderi la toate culturi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 7 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°