Viata pe şantiere nu a fost niciodată uşoară, iar Vidraru şi Transfăgăraşan nu a făcut excepţie. Civili şi militari lucrau în condiţii de muncă precare şi dormeau în barăci friguroase pline de igrasie, cu grup sanitar la comun. Muncitorii care aveau nevoie de îngrijiri medicale erau duşi la cel mai apropiat dispensar cu basculanta. Aceeaşi soarta o aveau şi cei accidentaţi la locul de muncă, fericiţi însă că au scăpat cu viaţă.

Zeci de poliţişti asigurau liniştea în coloniile muncitoreşti, însă stăpâna absolută era Securitatea. Câţiva securişti aveau birouri permanente în cadrul şantierului şi se ocupau de supravegherea tuturor muncitorilor. Nu exista nici o vizită importantă a vreunui lider comunist sau şedinţă la care acesta să participe alături de oamenii muncii, fără ca muncitorii să nu fie foarte bine verificaţi

Transfăgărăşanul – “drumul spre cer”

Transfăgăraşanul a fost construit în perioada martie 1970 – septembrie 1974 de tinerii îmbrăcaţi obligatoriu în haina militara la 18 ani, de constructorii civili şi militari, de ţărani şi intelectuali, de toţi cei care, într-un fel sau altul, au fost obligaţi să ajungă acolo. Ideea a fost a lui Nicolae Ceauşescu ce a vrut să asigure un drum strategic peste munţi, folosit îndeosebi de militari. Până la construcţia acestuia, Munţii Făgăraşi, în acea zonă, nu puteau fi trecuţi, nici măcar folosind calul. Drumul construit ajunge în apropierea tunelului de lîngă Lacul Bâlea, la altitudinea de 2042 m şi trece peste 830 podeţe, 27 viaducte. Pentru construcţia lui, a fost necesar să fie dislocate trei milioane de tone de rocă; pentru aceasta s-au folosit 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea. Unul din tronsoanele cele mai dificile ale Transfăgărăşanului este cuprins între Lacul Bâlea şi Bâlea Cascadă pe o lungime de 13 km.Drumul s-a realizat cu eforturi materiale considera