Cartea Cine eşti tu, doctore?, semnată de dr. Nicolae Iordache Iordache şi Olivian Breda, se constituie într-un „prim pas concret, pornit impetuos pe linia îmbunătăţirii automanagementului medicilor de toate vârstele, specialităţile şi experienţele profesionale“, în opinia dr. Eugenia Grosu-Popescu, semnatara recenziei.

O caracteristică generală a noastră – indiferent că suntem medici, paramedici, pacienţi sau aparţinători – pare a fi şi aceea că, oricând şi în legătură cu orice, putem avea idei. Când cauzele sunt mari, le fel de mari ne străduim să ne fie şi ideile. Doar că ele rămân prea adesea aşa, produse de concepţie în fază larvară. Cu cât mai multe asemenea creaţii stagnante, cu atât mai grea se va dovedi ulterior traducerea lor în fapt. Pentru că însăşi creativitatea noastră degenerează, odată cu trecerea timpului, în „nărav“: producem ideea, o dezvoltăm sau n-o dezvoltăm cum se cuvine, o prezentăm sau n-o prezentăm prietenilor ori prin mass-media şi gata, nou creata poate ieşi din atenţia noastră şi poate muri liniştită. Ca să devină fapt, o idee bună cere un traducător, adică un făptuitor dăruit şi – neapărat – susţinători, aliaţi, prieteni, care să fie nu doar excelenţi logicieni sau filosofi, ci experimentaţi practicieni, adică o echipă. Avem în faţă un asemenea exemplu. Stă scris în multe lucrări de la noi şi de aiurea că medicii ar trebui antrenaţi – nu doar iniţiaţi, ceea ce tot nu se întâmplă – în formarea, la fel ca în şoferie, a mult doritelor reflexe ţinând de psihologia umană, de comunicarea verbală şi non-verbală, pentru ei, pentru pacienţi, pentru mai binele comunităţii. Aceasta ar fi ideea. Ar trebui, da. Dar... Aude cineva? Cine este cel care aude? Poate el să realizeze un asemenea deziderat? Vrea? Dispune acel cineva de vreo echipă? Cum stau, el şi echipa, cu managementul traducerii ideilor în fapt? N-ar fi extraordinar ca m