La începutul lui martie, dînd un interviu în Der Spiegel, Jean Claude Juncker găsea că atmosfera de azi seamănă bine cu aceea din 1913, cînd toată lumea credea că nu se mai poate ivi vreun război în Europa, atît de împletite erau relaţiile între ţări şi paşnică era viaţa naţiunilor

Cu multă bunăvoinţă, e de crezut că toţi consilierii dlui Juncker au demisionat sau au plecat la schi, pentru că 1913 a fost anul celui de-al doilea război balcanic - primul se petrecuse în 1912 -, iar îngrijorarea şi hîrîiala în Europa erau pe culmi. Dlui Juncker îi sună rău şi răbufnirile naţionaliste pe care le vede ici-colo - în Grecia şi în Italia la alegeri, de pildă -, deşi fix acum un secol problema se punea în exact aceiaşi termeni. Şi tot din pricina stîngăciei şi lipsei de înţelegere a unei mari puteri : Imperiul Britanic, fidel reuşitei sale de a demara « balcanizarea » la Congresul de la Berlin din 1878, ţinea atunci să conserve mumia Imperiului Otoman, chipurile împotriva unui imens fluviu rus ce stătea să dea năvală peste Europa, iar cheia jocului o vedea aiuristic tocmai în încurajarea naţionalismelor eliberatoare ale etniilor din Balcani, prea sătule şi de jocurile Austriei, şi de oropsirea otomană, şi de şicanele ţarilor. Pentru dl Juncker, izbucnirile naţionaliste de azi amintesc de « demonii » care « dormeau », vezi bine, şi s-au trezit în Bosnia şi Kosovo - dar asta poate numai pentru că dînsul o fi unul dintre ultimii mohicani care îşi imaginează că balcanicii au înghiţit oribilele violenţe din recentele războaie la pachet cu propaganda frumos etichetată şi îndelung perfuzată de marile puteri.

Jean Claude Juncker, prim-ministru al Luxemburgului şi pînă nu demult tartor al miniştrilor de Finanţe din zona euro, găseşte că resentimentele stîrnite mai ales de Germania sînt nelalocul lor - alegerile din Italia îi apar ca « excesiv de ostile la adresa German