- Directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca", Sibiu -

"O familie cât un Parlament al României"

- Domnule Constantin Chiriac, în dvs. coexistă două personalităţi total diferite: sunteţi actor, dar şi unul dintre cei mai buni manageri de teatru din Eu­ropa, creatorul excepţio­na­lu­lui Festival Interna­ţional de Teatru de la Sibiu. De un­de aţi pornit în aventura vieţii? Unde se află Para­disul pierdut al copilăriei dumneavoastră?

- Din fericire, cred că eu nu am pierdut acel Paradis, nu am ieşit din copilărie. Cine pierde copilăria pierde locul acela unde se duce des­culţ, cu picioarele pe pământ şi mângâie cu palmele ce­rul... Când nu mai ai acest loc sublim, nu mai ai centrul Pământului, eşti pierdut. Toţi trebuie să înţelegem acest lu­cru, că suntem legaţi cu fire nevăzute de pământul şi de locul în care ne-am născut. Eu am copilărit în apropiere de Iaşi, la Prisăcari, pe malul Prutului. Era o familie incre­dibilă, cât un Parlament al Ro­mâniei. Tata a avut 17 fraţi, mama avea 16. Am avut doi bunici minunaţi, din­tre care unul a fost preot şi a trăit 105 ani. A făcut ultimul copil la 78 de ani. Bu­nicului i-a explodat inima când au intrat ruşii în ţară. I-au luat pământul, a fost forţat să semneze că donează totul statului. Când a scris hârtia aia, sufletul lui a mu­rit. A zis: "Nu vorbeşte ru­seşte nea­mul meu". Eu am respectat ceea ce a zis bu­nicul. Am făcut un liceu celebru în Iaşi, "Constantin Negruzzi", pe vremea când era doar şcoală de băieţi şi avea un regim drastic, mai serios decât o şcoală mili­tară. Avea o bibliotecă foarte mare şi se fă­cea sport de perfor­manţă. După aceea, am venit să con­curez pe locu­rile de la teatru, în Sibiu. Ceauşescu a vrut doar Cântarea României şi tăiase viaţa artistică, erau doar opt locuri la teatru. 580 de concurenţi pe un loc. Am avut şansa să fiu admis şi am început să mă adap­tez la S