Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu (PNL) aşteaptă scuze de la Radu Mazăre (PSD) pe tema trecerii Portului Constanţa la primăria din oraş, în contextul în care au avut o întâlnire în care i-a spus primarului Constanţei că portul ar trebui să rămână în coordonarea Transporturilor. "Sincer, mă uit în ochii lui Radu Maz re şi aş aştepta să îşi ceară scuze, dacă el mă respectă aşa cum îl respect şi eu, ca un om politic. Pentru că da, Radu Mazăre a venit să avem o discuţie bărbătească şi oficială despre Portul Constanţa. I-am spus că părerea mea este că Portul Constanţa, fiind de importanţă strategică, trebuie să rămână în coordonarea Ministerului Transporturilor, şi asta este părerea mea. Este o părere, nu pot avea decizie. Decizia este importantă, după părerea mea poate să fie doar la Parlamentul României, printr-o lege", a spus Fenechiu, ieri, la o întâlnire cu presa.
Ministrul Transporturilor a arătat că de fiecare dată a afirmat ceea ce crede, iar din acest motiv a fost câteodată direct sau "prin spate" apostrofat sau contrazis de lideri politici sau de altă natură.
Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu (PNL) aşteaptă scuze de la Radu Mazăre (PSD) pe tema trecerii Portului Constanţa la primăria din oraş, în contextul în care au avut o întâlnire în care i-a spus primarului Constanţei că portul ar trebui să rămână în coordonarea Transporturilor. "Sincer, mă uit în ochii lui Radu Maz re şi aş aştepta să îşi ceară scuze, dacă el mă respectă aşa cum îl respect şi eu, ca un om politic. Pentru că da, Radu Mazăre a venit să avem o discuţie bărbătească şi oficială despre Portul Constanţa. I-am spus că părerea mea este că Portul Constanţa, fiind de importanţă strategică, trebuie să rămână în coordonarea Ministerului Transporturilor, şi asta este părerea mea. Este o părere, nu pot avea decizie. Decizia este importantă, după părerea mea poate să fie doar la