Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România candidează la organizarea CM de box la tineret şi junioare

Publicat in Mediafax, vineri 29 martie 2013 ·

Federaţia Română de Box a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, organizată la Ploieşti, că a trimis la sediul AIBA dosarul complet pentru organizarea Campionatului Mondial de tineret şi junioare.

La conferinţa de presă organizată la Primăria Municipiului Ploieşti au participat preşedintele FR de Box, Leonard Doroftei, dar şi primarul urbei, Iulian Bădescu.

Leonard Doroftei este încrezător că România va găzdui competiţia mondială în Ploieşti. "Avem o tradiţie în boxul feminin, unde am obţinut 53 de medalii în ultimii 11 ani. Dacă vom primi competiţia, şi eu cred că o vom primi, va fi o recunoaşterea muncii depuse de Adrian Lăcătuş şi sportivele antrenate de el şi de soţia sa, Mihaela, campioană mondială şi europeană. Avem forţa şi susţinerea să organizăm la Ploieşti un Campionat Mondial. Săptămâna viitoare sunt convins că vom primi veşti bune din partea AIBA", a spus Doroftei.

La rândul său, primarul oraşului Ploieşti a dat asigurări că urbea prahoveană poate găzdui toate delegaţiile sportive. "Sunt ploieştean, sunt un mare admirator al lui Leonard Doroftei şi nu aveam cum să nu fiu alături de Federaţie în acest proiect care va transforma oraşul nostru în capitala boxului mondial. Suntem pregătiţi să găzduim această competiţie, dar şi cei peste 500 de sportivi şi oficiali care vor veni la Ploieşti", a declarat primarul Iulian Bădescu.

Candidatura Federaţiei Române de Box este susţinută şi de ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, dar şi de preşedintele COSR, Octavian Morariu.

Sigla Campionatului Mondial de Tineret şi Junioare este compusă din "lupul dacic" suprapus peste o pereche de mănuşi de box.

Forul internaţional va anunţa la data de 2 aprilie, numele oraşului desemnat să găzduiască CM de Tineret şi Junioare 2013. Iniţial, competiţia trebuia să se desfăşoare în Catania (Italia), dar din cauza inundaţ

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 8 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°