Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat vineri că astfel de cazuri cum a fost cel al decontării analizelor medicale care nu au fost efectuate în realitate sunt posibile, iar ele apar din cauza vulnerabilităţii sistemului.
"Este posibil (n.r.- să se deconteze bani pentru analize inexistente) şi în controalele pe care le avem vedem situaţii care sunt sub semnul întrebării şi le comunicăm mai departe. Există o colaborare foarte serioasă între Ministerul Sănătăţii şi alte structuri ale statului în acest sens. Noi putem să atragem atenţia asupra unor situaţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate poate să atragă atenţia, aceste structuri investighează şi când văd că e ceva real intervin", a precizat Raed Arafat, la Palatul Parlamentului.
Secretarul de stat a adăugat că nu are foarte multe date despre cazul cu analizele decontate, scrie Agerpres.
"Aceste cazuri apar din cauza vulnerabilităţii sistemului, care permite astfel de fraude. Încercăm să le combatem. Reţeta electronică poate să combată o parte importantă din fraudă în prescrierea reţetelor, cardul de sănătate, care o dată implementat va ajuta cu siguranţă la controlul introducerii unor date ale unor persoane care nici măcar nu au fost la medic, să-i prescrie anumite medicamente sau să ia anumite plăţi din partea Casei de asigurări. Una din vulnerabilităţi este pe achiziţiile în cazul cărora acum sperăm, etapă cu etapă, prin achiziţiile centralizate, să reuşim să reducem fenomenul", a arătat secretarul de stat.
Potrivit lui Arafat, o altă problemă o reprezintă resursele umane din Ministerul Sănătăţii unde în prezent un expert face o analiză foarte atentă pentru a se efectua anumite modificări.
"Vrem să rezolvăm situaţiile de nemulţumire veşnică a personalului medical care vine în contact cu resursele umane de la minister. Într-o lună sper că vor începe să s